CRE propune un dialog româno-danez pentru o tranziție energetică eficientă
Asociația Centrul Român al Energiei, în parteneriat cu Ambasada României în Danemarca, cu susținerea Ministerului Energiei din România, a Federației…
Asociația Centrul Român al Energiei, în parteneriat cu Ambasada României în Danemarca, cu susținerea Ministerului Energiei din România, a Federației…
Pe 4 noiembrie 2021, think tank-ul european Bruegel, specializat în economie, a publicat prima versiune a unei ample descrieri a…
Alianța Europeană pentru Hidrogen Curat a prezentat o listă de peste 750 proiecte pe care industria europeană le pregătește pentru…
Producția de gaze naturale a României a coborât în 2020 sub 9 miliarde de metri cubi (mmc), la cel mai…
Investiţiile străine directe în România au ajuns la 3,138 miliarde de euro în primul semestru (S1) al anului 2021, în…
Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au crescut cu 1,4% în zona euro şi în Uniunea Europeană în iunie,…
Prețul plătit de populație pentru electricitate a crescut cu 50% din 2009 încoace; mai mult de jumătate din scumpire a…
Interconectorul de gaze Bulgaria – Grecia va fi finalizat până în iulie 2022, astfel încât conducta românească BRUA va putea…
Prognozele de creștere a Produsului Intern Brut pentru 2021 aferente Românei au fost în mod repetat revizuite pozitiv în ultima…
Producţia de hidrocarburi a OMV Petrom a fost, în trimestrul al doilea al acestui an (T2), de 133.700 barili echivalent…
Petro Welt Technologies (PeWeTe) și-a lansat oficial noua sa bază de operațiuni dedicată României și regiunii centrale și sud-est europene…
Pandemia provocată de COVID-19 a afectat investițiile străine directe (ISD) în întreaga lume. În 2020, investitorii au fost interesați de…
În acest an, România și Japonia sărbătoresc 100 de ani de relații diplomatice, un moment perfect pentru un parteneriat strategic…
România este membru oficial al Forumului Internaţional pentru Energie, confirmarea fiind primită luni, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe…
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a crescut în luna aprilie până la 2%, de la 1,7% în luna…
România a exportat marţi dimineaţa o cantitate semnificativă de electricitate, de peste 1.800 de MW, pe fondul unei producţii mari…
Compania italiană de energie regenerabilă Alerion Clean Power a anunțat că a semnat un acord cu Monsson Alma pentru dezvoltarea…
Erste Group Bank estimează că România va consemna anul acesta o creştere economică de 4,2% şi de 4,5% în 2022,…
Joi, pe 27 mai, de la ora 10:00, Energynomics vă invită la a 5-a conferință din seria Abordare Regională: Parteneri în energie. Conferința B2B organizată ONLINE este o ocazie excelentă de a interacționa cu cei mai puternici lideri din rândul autorităților publice și al mediului de afaceri din România și din Bulgaria. ARGUMENT Apropierea geografică și istoria…
Bogdan Tudorache Un grup format din șapte lideri europeni, inclusiv premierul român Florin Cîțu și președintele francez Emmanuel Macron, a…
Canada este un partener activ și disponibil în plan internațional și își menține angajamentul de a colabora cu țări care…
În perioada 2-3 martie 2021, Organizaţia Industriei Nucleare Canadiene (OCNI), ROMATOM, Energynomics, Nuclearelectrica şi Ambasada Canadei în România a organizat…
EDP Renewables este gata să continue să investească în România, au declarat oficiali din carul companiei pentru Energynomics, în ziua…