Acasă » Electricitate » Alianța Europeană pentru Hidrogen Curat a identificat peste 750 de proiecte

Alianța Europeană pentru Hidrogen Curat a identificat peste 750 de proiecte

2 decembrie 2021
Electricitate
energynomics

Alianța Europeană pentru Hidrogen Curat a prezentat o listă de peste 750 proiecte pe care industria europeană le pregătește pentru a dezvolta valorificarea pe scară largă a hidrogenului în Europa. Lista este un reper cu privire la dimensiunea și dinamismul industriei europene a hidrogenului. Proiectele variază de la producția de hidrogen curat până la utilizarea acestuia în industrie, mobilitate, energie și clădiri și sunt poziționate peste tot în Europa. Lista oferă o imagine de ansamblu asupra proiectelor pe bază de hidrogen, pentru a promova apariția unei industrii europene a hidrogenului, permițând crearea de rețele și de conectări, profilarea proiectelor și un plus de vizibilitate, inclusiv față de potențialii investitori.

„Peste 600 de proiecte sunt planificate să intre în funcțiune până în 2025”, a declarat Thierry Breton, comisarul european pentru piața internă. „Sunt încrezător că aceste proiecte inovatoare ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivele privind schimbările climatice, să ne consolidăm rezistența industrială și liderul tehnologic și să contribuim la crearea de locuri de muncă.”

Majoritatea proiectelor vizează producția de hidrogen. Urmează sectorul mobilității, apoi aplicațiile industriale, transportul și distribuția.

Nu există niciun proiect din România printre cele listate de Alianța Europeană pentru Hidrogen Curat. Bulgaria are cel puțin 10. Printre acestea se numără proiectele Hydrogenica pentru producția de hidrogen în Severozapaden și soluții de încălzire centralizată și producție de energie electrică pentru Belene. Green Innovation are mai multe proiecte la rafinăria din Burgas și în zonele industriale Razgrad și Vidin. Apar, de asemenea, un proiect de hidrogen pentru Sofia, o centrală termoelectrică alimentată cu hidrogen în Maritsa și un electrolizor modular off-grid PEM cu conexiune în curent continuu la surse de energie fotovoltaică, desfășurat de Asociația Inginerilor Energetici din Bulgaria

Alianța Europeană pentru Hidrogen Curat a fost înființată de Comisie în iulie 2020, în sprijinul Strategiei UE privind hidrogenul, cu obiectivul de a stimula lansarea producției și utilizării hidrogenului curat în Europa. Una dintre sarcinile sale principale este să dezvolte o agendă de investiții și o listă de proiecte de investiții precum cea prezentată în cadrul Forumului Hidrogenului. Alianța a publicat, de asemenea, un raport care identifică barierele în calea utilizării hidrogenului curat și măsurile recomandate. În prezent Alianța are peste 1.500 de membri, iar lista de proiecte se constituie din pe baza propunerilor transmise de membrii Alianței Europene pentru Hidrogen Curat, care au fost evaluate ulterior de Comisie pe baza unui set de criterii bine definite, între care impactul asupra reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, dimensiunea minimă și maturitatea proiectului. Lista de proiecte  include informații despre tipul de proiect, amplasare, companie și data de începere.

3 comentarii la „Alianța Europeană pentru Hidrogen Curat a identificat peste 750 de proiecte”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *