Sari la conținut
Acasă » Interes general » Danemarca, Estonia, Letonia şi România, cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale din UE, în iunie

Danemarca, Estonia, Letonia şi România, cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale din UE, în iunie

    3 august 2021
    Interes general
    Gabriel Avăcăriței

    Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au crescut cu 1,4% în zona euro şi în Uniunea Europeană în iunie, comparativ cu luna precedentă, iar Danemarca, Estonia, Letonia şi România au raportat cel mai semnificativ avans în rândul celor 27 de state membre UE, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

    În mai, preţurile producţiei industriale au crescut cu 1,3% în zona euro şi cu 1,4% în Uniunea Europeană, comparativ cu luna precedentă, conform Agerpres.

    Cele mai mari creşteri din UE ale preţurilor producţiei industriale în iunie, comparativ cu luna precedentă, au fost în Danemarca (5,1%), Estonia (4,6%), Letonia (3,1%) şi România (2,6%), singura scădere fiind în Irlanda (minus 0,3%).

    Conform datelor Eurostat, preţurile producţiei industriale au crescut cu 10,2% în zona euro şi cu 10,3% în UE în iunie, comparativ cu perioada similară din 2020.

    Toate statele au raportat creşteri anuale ale preţurilor producţiei industriale în iunie, cele mai semnificative fiind în Irlanda (42,5%), Belgia (20,7%) şi Danemarca (19,1%), România a raportat un avans anual de 12,3% în iunie, faţă de o expansiune de 10,4% în mai.

    Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este transmisă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.

    Autor: Gabriel Avăcăriței

    Gabriel Avăcăriței este jurnalist și comunicator cu peste un deceniu de experiență în sectorul energetic din România. Din 2013, este redactor-șef al Energynomics, cea mai importantă platformă de comunicare B2B pentru industria energetică la nivel național. Gabriel moderează toate conferințele și dezbaterile Energynomics, aducând claritate și profunzime discuțiilor dintre factorii de decizie politică, liderii de afaceri și inovatori. Sub coordonarea sa, Energynomics a evoluat în cel mai cuprinzător proiect editorial din domeniul energetic din România, combinând un site de știri, o revistă trimestrială și un portofoliu larg de evenimente din industrie care informează și conectează comunitatea energetică.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *