Acasă » Electricitate » Nuclear » Parteneriatul Canada-România pentru renașterea nucleară

Parteneriatul Canada-România pentru renașterea nucleară

3 martie 2021
Electricitate
energynomics

În perioada 2-3 martie 2021, Organizaţia Industriei Nucleare Canadiene (OCNI), ROMATOM, Energynomics, Nuclearelectrica şi Ambasada Canadei în România a organizat evenimentul online “Parteneriatul Canada-România în domeniul tehnologiilor nucleare” dedicat prezentării relaţiei de cooperare de lungă durată dintre industriile nucleare din ambele ţări, precum şi discutării perspectivelor noilor proiecte nucleare.

Evenimentul este primul care marchează aniversarea a 25 de ani de la punerea în funcţiune a Unităţii 1 de la CNE Cernavodă în anul 1996, dovedind cooperarea benefică dintre specialiştii români şi canadieni şi experienţa acestora care au făcut posibilă punerea în funcţiune a primului reactor nuclear din România şi care au continuat să obţină rezultate execelente în construcţia şi finalizarea Unităţii 2 de la CNE Cernavodă care a fost pusă în funcţiune în anul 2007.

  

Pe parcursul celor doua zile ale evenimentului a beneficiat de participarea a 50 de vorbitori care au  acoperit subiecte ample precum rolul energiei nucleare in viitorul mix energetic, aspecte legate de strategie si politică, proiecte nucleare noi în Canada şi România, inclusiv proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă şi proiectul Retehnologizării Unităţii 1 de la CNE Cernavodă, retehnologizarea Unităţii 2 de la CNE Darlington finalizata cu succes, aspecte legate de reglementările din domeniul nuclear, ciclul combustibilului şi gestionarea deşeurilor, Reactorare Modulare Mici, aplicaţii inovatoare non-electrice ale energiei nucleare, precum producerea de Cobalt 60, producerea de hidrogen curat si discuţii legate de cooperarea privind lanţul de aprovizionare dintre companiile din industria nucleară din România şi Canada reprezentate de asociaţiile OCNI şi ROMATOM. Evenimentul mai include o secţiune specială dedicată schimbului de cunoştinţe şi bune practici între universităţi specializate în domeniul educaţiei nucleare deoarece ambele ţări recunosc importanţa atragerii, formării şi păstrării forţei de muncă înalt calificate pentru proiectele actuale şi viitoare.

CITEȘTE ȘI Ghiţă, Nuclearelectrica: Reactoarele nucleare de la Cernavodă au evitat emiterea a 170 de miliarde de tone dioxid de carbon

Panelurile de pe 2 martie au fost deschise de către Excelenţa Sa Annick Goulet, Ambasadorul Canadei în România, Bulgaria şi Republica Moldova, Ministrul afacerilor mici, promovării exporturilor și comerțului international din Canada – Onorabila Mary Ng şi dl. Secretar de Stat, Dan Drăgan, din cadrul Ministerului Energiei.

De la centrale nucleare si operatori, la organisme de reglementare si laboratoare de cercetare pana la managementul deseurilor nucleare si tehnologii avansate de productie, intarirea cooperarii si a schimbului de informatii intre tari in domeniul investitiilor in tehnologii nucleare va juca un rol important in sustinerea eforturilor de relansare economica post COVID 19, in Canada si in jurul lumii. Cooperarea in domeniul nuclear ne va ajuta, de asemenea, sa atingem tintele asumate de Guvernul canadian de zero emisii pana in 2050 si va continua sa reprezinta o componenta vitala in demersurile noastre pentru energie sigura si curata” – Onorabila Mary Ng, Ministrul Canadian al afacerilor mici, promovării exporturilor și comerțului international.

Astazi, Romania si Canada prin cooperarea din domeniul nuclear, avanseaza spre atingerea tintelor de dezvoltare si decarbonizare in Romania.  Canada si industria nucleara canadiana isi exprima interesul de a lucra alaturi de parteneri romani la proiectul de retehnologizare a Unitatii 1 si la constructia de noi unitati nucleare la CNE Cernavoda. De asemenea, industria nucleara canadiana urmareste extinderea partneriatului cu companii romanesti cu expertiza in domeniul CANDU dincolo de piata din Romania, pentru proiecte nucleare din Canada si alte tari” – Excelenta Sa Annick Goulet, Ambasadorul Canadei în România, Bulgaria şi Republica Moldova.

Cooperarea cu industria nucleară din Canada este un factor crucial în finalizarea celor două noi unităţi de la CNE Cenravodă, într-un context euro-atlantic mai larg. Punerea în funcţiune a acestora şi extinderea duratei de viaţă a Unităţii 1 vor aduce o contribuţie semnificativă la indeplinirea obiectivelor de mediu asumate de România, dar şi la consolidarea securităţii energetice a aprovizionării şi bunăstării la nivel national şi international. Relaţia dintre cele două industrii din România şi Canada a fost testată cu success la finalizarea celor două unităţi aflate în funcţiune la Cenravodă, Unitatea 1 finalizată în 1996 şi Unitatea 2 finalizată în 2007.” – Teodor Chirica, Preşedinte Onorific al ROMATOM.

“În România, astăzi, energia nucleară asigură 11.000 de locuri de muncă care ar putea creşte la 20.000 de locuri de muncă odată cu iniţierea noilor proiecte nucleare.  Capacitatea industriei nucleare din România este evaluata la 1 – 1,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 30% din lucrările de inginerie, procurare, construcţie şi punere în funcţiune ale Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cenravodă, ceea ce reprezintă o contribuţie semnificativă. Industria nucleară românească aşteaptă cu nerăbdare noile proiecte nucleare din ambele ţări şi oportunităţi de cooperare viitoare” – Lucian Rusu, Preşedinte al ROMATOM.

Parteneriatul Canada-România în domeniul nuclear are o importanţă semnificativă pentru Nuclearelectrica, iar experienţa excelentă în materie de securitate şi robusteţe a tehnologiei CANDU folosite la Unităţile 1 şi 2 dovedeste eficienta cooperării îndelungate dintre cele două ţări. Nuclearelectrica este membru al CANDU Owners Group şi a lucrat îndeaproape cu alte centrale nucleare din familia CANDU pentru a implementa cele mai înalte standarde de securitate şi eficienţă. Privind spre viitor, România este ferm angajată în dezvoltarea în continuare a programului său nuclear cu proiecte strategice ambiţioase cu impact social, economic şi de mediu pozitiv la nivel national şi regional: extinderea capacităţii nucleare prin proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, retehnologizarea Unităţii 1, Instalaţia de detritiere, precum şi proiecte inovative cum ar fi dezvoltarea tehnologiei Reactoarelor Modulare Mici, producerea de Cobalt 60 şi producerea de hidrogen curat pentru care energia nucleară poate fi o soluţie fezabilă din punct de vedere economic datorită capacităţii de producţie în bandă. Vedem parteneriatul canadian-român în domeniul tehnologiei nucleare ca pe un accelerator al noilor proiecte nucleare pe piaţă şi dorim să valorificăm experienţa şi cunoştinţele existente disponibile de ambele părţi” – Cosmin Ghita, Director General al Nuclearelectrica

“OCNI este foarte încântată să colaboreze îndeaproape cu partenerii romani din lanţul de aprovizionare ROMATOM, si  SNN alaturi de Ambasada Canadei pentru a reuni lideri ai industriei nucleare din România şi Canada şi experţi tehnici în vederea discutării unei varietăţi de subiecte importante care vizează proiectele nucleare majore din ambele ţări care vor contribui la reducerea schimbărilor climatice la nivel national şi global şi la salvarea de vieţi prin producerea de izotopi medicali, creând şi susţinând mii de locuri de muncă de înaltă calitate în România şi Canada. Suntem mândri de cei 50 de ani de colaborare dintre România şi Canada în ceea ce priveşte utilizarea paşnică a energiei nucleare şi ne dorim alţi 50 de ani de colaborare în domeniul energiei nucleare, precum şi a noilor aplicaţii ale tehnologiei nucleare în domeniul sănătăţii şi producerii de hidrogen curat .”Ron Oberth, Director General OCNI

SNC-Lavalin este încântată şi onorată pentru că a jucat un rol important în colaborarea dintre industriile nucleare din Canada şi România încă de la început. A fost un privilegiu şi o responsabilitate pe care o luăm foarte în serios. Am dori să felicităm Nuclearlectrica pentru a 25-a aniversare a Unităţii 1 de la CNE Cernavodă, prima dintre cele două unităţi CANDU din România. Aşteptăm cu nerăbdare să continuăm relaţia pe care o avem cu SNN şi lanţul de aprovizionare din România în următorii 25 de ani din călătoria lor spre continua dezvoltare a energiei nucleare.” – Bill Fox, Vice-Preşedinte SNC-Lavalin, Nuclear

Despre ROMATOM

ROMATOM a fost înfiinţată pe 10 ianuarie 2001 şi, în prezent, reprezintă interesele a 40 de companii din domeniul nuclear si domenii învecinate din România. Scopul Asociației îl constituie utilizarea în scopuri pașnice a energiei nucleare în România şi promovarea unui program nuclear național, precum si cooperarea internaţională cu organizaţia la care este afiliată – FORATOM – Forumul Atomic European. Totodată, ROMATOM promovează interesele membrilor săi, reprezentând vocea industriei nucleare naționale care cuprinde centre de cercetare şi dezvoltare, producători de echipamente, companii de construcţie, inginerie şi consultanţă, furnizori de servicii cu experienţă vastă în domeniul nuclear.

Despre Nuclearelectrica

SN Nuclearelectrica SA este singurul producător de energie nucleară din România care operează Unitatea 1 şi Unitatea 2 de la CNE Cernavodă, folosind tehnologie CANDU, si Fabrica de Combustibil de la Piteşti. Nuclearelectrica asigură 18% din cererea internă de energie din România. Compania are planuri ample de continuare a dezvoltării programului nuclear din România: construcţia Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, retehnologizarea Unităţii 1, Instalaţia de Detritiere, precum şi interes faţă de proiecte inovative cum ar fi tehnologia SMR, producerea de Cobalt 60 şi producerea de hidrogen curat.

Despre Organizaţia Industriei Nucleare din Canada (OCNI)

OCNI este o asociație care include peste 200 de furnizori din Canada pentru industria nucleară asigurand peste 15.000 locuri de munca cu calificare superioară. Companiile din cadrul OCNI proiectează reactoare, fabrică echipamente și componente majore și furnizează servicii de inginerie și suport către centralele nucleare CANDU din Canada precum și pentru centralele CANDU și Reactor cu Apă Ușoară (LWR) de pe piețele din străinătate. OCNI a semnat un al doilea Memorandum de Înţelegere cu ROMATOM pe 30 octombrie 2018 la Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *