Am putea depăși țintele pentru 2030
România nu oferă, deocamdată, cele mai stimulative condiții pentru dezvoltarea proiectelor regenerabile. Cu toate acestea, în piață au fost deja…
România nu oferă, deocamdată, cele mai stimulative condiții pentru dezvoltarea proiectelor regenerabile. Cu toate acestea, în piață au fost deja…
De aproape doi ani, interesul investitorilor în regenerabile a crescut puternic, așa încât să vorbește deja despre noul val de…
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) caută ”soluții rapide și eficiente în vederea soluționării modalității de înscriere a persoanelor fizice”, a…
Simtel Team, companie românească de inginerie și tehnologie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, a ajuns la…
Legislaţia în România trebuie clarificată, pentru că în acest moment este interpretabilă şi durează ani de zile până la obţinerea…
Producătorii de energie regenerabilă şi-ar putea închide activitatea, din cauza supraimpozitului introdus de Legea 259/2021 privind plafonarea şi compensarea facturilor…
Noua strategie a OMV Petrom pentru 2030 include investiții de 11 miliarde de euro, având un focus puternic pe tranziția…
Noi investiţii în domeniul producţiei de energie din resurse regenerabile ar putea fi realizate anul viitor, în contextul în care…
Econergy Renewable Energy, un important investitor, dezvoltator și operator în proiecte de energie regenerabilă prezent în întreaga Europă, inclusiv România,…
Piețele din întreaga lume trebuie să își modernizeze și să își extindă infrastructura pentru a susține o tranziție globală lină…
Elawan va investi 50-60 de milioane de euro într-un nou proiect eolian de aproximativ 40 MW în Stuhuleț, Valsui, au…
ANRE a anunțat miercuri că a aprobat înfiinţarea de noi capacităţi energetice cu putere totală instalată de peste 40 MW,…
Grupul Financiar Banca Transilvania – prin Banca Transilvania şi BT Leasing – susține investițiile în producerea de energie din resurse…
Producătorii de energie regenerabilă așteaptă săptămâna viitoare normele de aplicare a Legii 259/2021, care supraimpozitează veniturile, însă este greu de…
Cristian Nacu, Senior Country Officer pentru România şi Republica Moldova, International Finance Corporation – World Bank Group afirmă că mai…
Într-un comunicat de presă comun, principalele asociații reprezentative pentru sectorul energiilor regenerabile – RWEA, PATRES și RPIA – avertizează că…
Programul de finanțare a sistemelor solare ale prosumatorilor va fi reluat din decembrie, a anunțat joi Ministrul Mediului, Tanczos Barna.…
Comisia Europeană a adoptat, marţi, rapoartele privind starea uniunii energetice în 2021, care evaluează progresele înregistrate de UE în realizarea…
România trebuie să accelereze construcţia de noi centrale de producere a energiei din surse regenerabile, pentru a le înlocui cât…
România ar putea recupera, în următorii trei ani, peste 60% din pierderea de Produs Intern Brut (PIB) cauzată de pandemie…
Biroul Statelor Unite pentru Brevete și Mărci a acordat companiei Ovidiu Development brevetul de invenție pentru o soluție tehnică care…
Grupul Electrica are deja o sucursală în Republica Moldova, însă pandemia a blocat o parte semnificativă a planurilor de dezvoltare.…
LIBERTY Galați anunță că autoritățile au emis acordul de mediu pentru închiderea haldei de zgură și pentru stabilizarea malului drept…