Badea: România va ajunge în scenariul apocaliptic în care stingem lumina, dacă nu construim urgent noi centrale
România va ajunge în scenariul apocaliptic în care va trebui să stingem lumina, dacă nu construim urgent noi centrale de…
România va ajunge în scenariul apocaliptic în care va trebui să stingem lumina, dacă nu construim urgent noi centrale de…
Instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale care doresc participarea în cadrul Programului „Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi” îşi…
Acționariatul Electrica a respins planul de preluare a unor parcuri solare de circa 31 MW, luând prin surprindere piața. Marile…
Ministerul Energiei a plătit peste 130 milioane de euro marilor consumatori de energie, sumă aferentă anului trecut în cadrul schemei…
E-Distribuţie Muntenia, operatorul de distribuție a energiei electrice parte a grupului Enel, realizează lucrări de extindere cu aproximativ 20 de…
Piețele din întreaga lume trebuie să își modernizeze și să își extindă infrastructura pentru a susține o tranziție globală lină…
Investiţiile Enel în România nu vor fi afectate de măsurile luate de autorităţi pentru protecţia consumatorilor în această iarnă, iar…
Guvernul vrea să aloce 4 miliarde de lei anul viitor pentru compensarea şi plafonarea facturilor la energie pentru consumatorii casnici…
Preţurile producţiei industriale din România (piaţă internă şi piaţă externă) s-au majorat cu 26,8% în luna octombrie faţă de aceeaşi…
Gridspertise, compania grupului Enel care furnizează soluții digitale de ultimă generație operatorilor de sisteme de distribuție (DSO), a prezentat dispozitivul…
Prin Imobot, primul robot software dezvoltat pentru Delgaz Grid, compania face un pas important în optimizarea procesului de acces la…
Prognoza de Iarnă realizată de Rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport al energiei electrice (ENTSO-E) notează progresele realizate…
Alianța Europeană pentru Hidrogen Curat a prezentat o listă de peste 750 proiecte pe care industria europeană le pregătește pentru…
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a aplicat amenzi contravenţionale furnizorilor de energie electrică şi gaze naturale în valoare…
Tariful de transport al energiei electrice perceput de Transelectrica va creşte cu 15% de la 1 ianuarie 2022, potrivit unui…
De la 1 ianuarie, cresc masiv prețurile de serviciu universal, din cauza creșterii abrupte a prețului energiei în piață. În…
Nuclearelectrica anunță progrese în proiectul unităților CANDU 3 și 4 de la Cernavodă. În cadrul etapei pregătitoare, Energonuclear S.A., compania…
Compensarea cantitativă este foarte aşteptată de toţi consumatorii din piaţă, în acel proiect fiind crescută capacitatea instalată pentru prosumatori, a…
Comisia Europeană a aprobat primul proiect transfrontalier de infrastructură inteligentă („smart grid”) al României, dezvoltat în parteneriat de către Delgaz…
Furnizorul britanic Bulb așteaptă numirea unor administratori speciali din partea statului în scurt timp, fiind cel mai mare furnizor de…
E.ON intenționează să crească semnificativ ritmul de creștere și digitalizare a afacerilor sale. Cu strategia de creștere până în 2026…
Proiectul Hidroelectrica MHC Poiana Ruscă s-a calificat cu succes pentru a fi implementat cu sprijinul financiar al Granturilor SEE și…
Grupul Financiar Banca Transilvania – prin Banca Transilvania și BT Leasing – a lansat “Luna energetică la BT”, care vine…