Acasă » Electricitate » Prețurile producției din industria energetică au crescut cu aproape 75% în octombrie

Prețurile producției din industria energetică au crescut cu aproape 75% în octombrie

2 decembrie 2021
Cogenerare
energynomics

Preţurile producţiei industriale din România (piaţă internă şi piaţă externă) s-au majorat cu 26,8% în luna octombrie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, în condiţiile în care preţurile producţiei din industria energetică au crescut cu 74,71% în acest interval, conform datelor publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Faţă de luna septembrie 2021, preţurile producţiei industriale per total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 6,3%.

Potrivit INS, la nivelul pieţei interne, indicele preţurilor industriale a înregistrat un salt de 8,69% în octombrie faţă de septembrie, respectiv de 32,42% în comparaţie cu luna octombrie a anului trecut. Totodată, în ceea ce priveşte piaţa externă, majorările de preţuri au fost în octombrie de +2,06% faţă de septembrie şi de +17,47% faţă de octombrie 2020, potrivit Agerpres.

Pe marile grupe industriale, în octombrie anul curent faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cele mai importante creşteri ale preţurilor producţiei industriale au fost consemnate în: industria energetică (+74,71%), industria bunurilor intermediare (+24,13%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,21%), industria bunurilor de capital (+8,91%) şi industria bunurilor de uz curent (+6,29%).

Raportat la perioada de referinţă, datele INS relevă faptul că, pe secţiuni de activitate, preţurile au crescut în: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, cu 69,09%; industria extractivă (+60,32%); industria prelucrătoare (+18,24%) şi distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+7,52%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *