Miniştrii Energiei din UE prelungesc cu un an măsurile de reducere a consumului de gaze
Miniştrii Energiei din UE au fost de acord luni cu prelungirea, până în martie 2025, a măsurilor de reducere în…
Burduja: Am susținut la Bruxelles că România nu anticipează reducerea consumului de gaze
Miniştrii Energiei din Uniunea Europeană au avut, în cadrul reuniunii de la Bruxelles, un schimb de opinii pe tema securității…
PPC: Rețele Electrice Dobrogea, noi investiții de 11 mil. lei în modernizarea rețelei
Rețele Electrice Dobrogea (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuție Dobrogea) a finalizat un proiect în valoare de aproximativ…
Hidroelectrica a redat în exploatare hidroagregatul 5 de la Porțile de Fier I
Hidroelectrica a finalizat partea de pregătire și probe pentru hidroagregatul numărul 5 de la Centrala Hidroelectrică Porțile de Fier I…
Combustibili verzi pentru decarbonizarea industriei românești: cine ar beneficia de fapt?
Hidrogenul verde, produs din energie regenerabilă, alături de combustibilii verzi în general, urmează să joace un rol din ce în…
Decarbonizarea producției de oțel, o provocare pentru viitorul industriei româneşti
Sectorul siderurgic al României este responsabil de aproximativ 6,3% din emisiile naționale de dioxid de carbon, iar în aceste condiții…
Ministerul Energiei: A fost finalizat studiul de fezabilitate pentru terminalul LNG SOCAR-Romgaz
A fost finalizat studiul de fezabilitate pentru un terminal de LNG la Marea Neagră, pe țărmul românesc, cu rezultate pozitive.…
Nicuşor Dan: S-au depus trei oferte pentru cele 20 de centrale termice modulare
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat că s-au depus trei oferte pentru cumpărarea celor 20 de centrale termice…
Delgaz Grid achiziționează anual, în medie, 200.000 de contoare de gaze naturale
Delgaz Grid a investit, în anul 2023, peste 35 de milioane de lei pentru achiziția și montarea a peste 200.000…
Rezultate financiare 2023: Electrica și Transelectrica pe plus, Romgaz și Transgaz în scădere
Grupul Electrica a înregistrat în 2023 un profit net de 620,4 milioane lei, în creştere cu 61,6 milioane lei (plus…
-
Profiluri
- Recomandate
- Profesioniști
- Companii
- Autorități
- Asociații
Sebastian Burduja: Nicușor Dan refuză aprobarea fuziunii dintre ELCEN și Termoenergetica
Nicușor Dan refuză aprobarea fuziunii dintre ELCEN și Termoenergetica de către Consiliul General, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.…
Giles Dickson: Guvernele europene trebuie să se asigure că parcurile folosesc turbine europene
Giles Dickson, CEO al Wind Europe, asociația industriei eoliene din Europa, a declarat că guvernele statelor membre UE trebuie să…
Președinția a aprobat o nouă lege privind ajutorarea consumatorului vulnerabil
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui…
Schneider Electric anunță un acord de transfer al creditelor fiscale cu ENGIE
Schneider Electric a anunțat că investește într-un portofoliu de proiecte de energie curată din Texas, utilizând un Acord de transfer…
Transelectrica finalizează LEA de 400 kV Porțile de Fier – Anina – Reșița, investiție de 150 mil. lei
Cel mai provocator proiect de construire a unei linii electrice aeriene de 400 kV – Porțile de Fier – (Anina)…
Rompetrol înregistrează o pierdere de 270 mil. USD, cifra de afaceri scade cu 19%
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a înregistrat, în 2023, o scădere a indicatorilor financiari, pe fondul volatilității…
AFM a aprobat bugetul pentru 2024 – Prosumatorii primesc 2 mld. lei, mașinile eco – 1 mld. lei
Bugetul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) pentru anul 2024, aprobat în ședința de Guvern de miercuri, prevede subvenții de 2…
Teofil Mureșan: E-Infra va pune în funcțiune 120 de MW de stocare în 2024
Grupul E-Infra va pune în funcțiune 120 de MW de stocare anul acesta, 60 de MW în iunie, iar până…
OX2 România are avize tehnice de racordare pentru 572 de MW în proiecte eoliene
Proiectele eoliene dezvoltate de OX2 în România progresează pe toate fazele determinante. Compania suedeză deține avizele tehnice de racordare pentru…
Acțiunile Electrica admise în indicii internaționali FTSE Russell
Acțiunile Electrica au fost admise pentru includerea, în premieră, în componența FTSE Global Equity Index Series (GEIS), urmând ca intrarea…
Nicușor Dan: Fuziunea ELCEN – Termoenergetica nu are nevoie de aprobarea Consiliului General
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, susține că nu este necesar un proiect de hotărâre aprobat de către Consiliul General al Municipiului…
România are peste 110.000 de prosumatori – capacitate totală de peste 1.400 MW
Numărul prosumatorilor depăşeşte uşor 110.000 iar puterea instalată era de peste 1.400 MW, la 31 decembrie 2023, înregistrându-se o încetinire…
Sierra Quadrant: O treime din companiile românești au deficiențe masive de capitalizare
Creșterea taxelor, accentuarea blocajului financiar și efectele inflației creează mari probleme în mediul de business, acolo unde peste o treime…































