Acasă » Petrol și Gaze » KMG negociază cu PKN Orlen vânzarea unui pachet de acțiuni ale Rompetrol

KMG negociază cu PKN Orlen vânzarea unui pachet de acțiuni ale Rompetrol

30 noiembrie 2021
Petrol și Gaze
energynomics

Grupul petrolier kazah KMG se află în negocieri cu firma poloneză PKN Orlen pentru vânzarea unui pachet de acţiuni la KMG International/Rompetrol, au declarat surse citate de financialintelligence.ro.

Noua strategie a grupului presupune o diversificare efectuată prin prisma obiectivelor climatice, astfel încât ”unul din aspectele luate în considerare și analiză de Grup îl reprezintă și stabilirea unor discuții cu companii care au experiență în proiecte de decarbonizare”, au spus oficialii KMG.

“În prezent, Grupul KMG Internațional este în plin proces de actualizare a strategiei sale de dezvoltare pe termen mediu și lung, în linie cu obiectivele Uniunii Europene privind tranziția energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Aceste obiective reprezintă o provocare pentru industria petrolului și a gazelor naturale și determină numeroase consecințe pentru principalii actori. Aceștia sunt nevoiți să aibă în vedere un nou set de provocări legate de reglementări și piață, dar și să își extindă gama de servicii și soluții într-un ritm mult mai alert”, au spus oficialii KMG.

”(…) O altă direcție pentru KMG Internațional presupune, bineînțeles, o diversificare a surselor de energie, cum ar fi electricitate și biocombustibili, acesta din urmă fiind un combustibil – cheie de tranziție în drumul către zero emisii.

Ne așteptăm la multe provocări din partea lumii noi, multe dintre acestea generate de legislația din ce în ce mai exigentă în privința soluțiilor de protejare a mediului și de decarbonizare. Una dintre cele mai presante provocări este dependența de diferite tehnologii alternative, multe dintre fiind încă în faza incipientă de dezvoltare, spre deosebire de modelul actual al tehnologiei petroliere, care este bine pus la punct.

Adoptarea tehnologiilor în curs de maturizare poate atrage după sine incertitudinea cu privire la costurile de investiții și exploatare, precum și o provocare legată de alegerea momentului optim pentru implementare. În plus, aceasta va solicita și o dezvoltare rapidă a capacităților necesare în afară sferei convenționale de petrol și gaze naturale.

În acest sens, unul din aspectele luate în considerare și analiză de Grup îl reprezintă și stabilirea unor discuții cu companii care au experiență în proiecte de decarbonizare. Noua strategie este în curs de dezvoltare și este prematur în acest stadiu să oferim alte informații, dacă aceste discuții se vor reflecta și în colaborări/parteneriate”, au adăugat reprezentanții companiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *