Acasă » Electricitate » Strategia energetică a României, primul subiect pe agenda Consiliului Onorific al Energiei

Strategia energetică a României, primul subiect pe agenda Consiliului Onorific al Energiei

4 noiembrie 2023
Electricitate
energynomics

Strategia energetică a României este primul subiect pe agenda Consiliului Onorific al Energiei, un organism independent şi consultativ, care reuneşte specialişti români de vârf din acest domeniu, a anunțat, vineri, ministerul de resort.

„Ministerul Energiei anunță Consiliul Onorific pentru Energie, care reuneşte specialişti români de vârf din domeniul energiei. Aceştia aduc experiența şi cunoştințele acumulate în mediul privat, universități şi centre de cercetare, pentru a contribui la elaborarea strategiilor, politicilor publice şi programelor guvernamentale care pot transforma România într-un vârf de lance în domeniul energiei. Consiliul va răspunde la întrebările cele mai importante pentru sistemul energetic românesc: Care sunt tendințele viitorului în domeniul energiei? Cum putem realiza tranziția către energii curate într-un mod just şi echitabil? Cum transformăm România într-un furnizor net de securitate energetică în regiune? Cum trebuie să arate strategia națională energetică a României?”, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.

Potrivit sursei citate, Consiliul este un organism independent, onorific şi consultativ. Acesta sprijină elaborarea strategiilor, politicilor publice şi programelor guvernamentale care pot transforma România într-un pilon al inovației şi al securității energetice regionale. Membrii sunt numiți prin ordin al Ministrului Energiei, fiind unii dintre cei mai performanți români din energie, din țară şi din diaspora, cu rezultate recunoscute la nivel național şi global.

Astfel, Ministerul Energiei extinde baza de cunoaştere şi experiență la care are acces, construind un mecanism prin care să poată beneficia de opiniile şi analizele experților în energie din afara sistemului de administrație. Totodată, o consultare mai largă asigură un proces decizional mai transparent şi responsabil, care ia în considerare opiniile mediului academic, social şi privat.

Primul subiect pe agenda Consiliului Onorific este noua Strategie Energetică a României. Organismul va avea un rol consultativ în conturarea acestui document strategic, care are ca termen de adoptare prima parte a anului 2024.

„Mulțumesc tuturor celor care au acceptat provocarea de a deveni membri ai Consiliului Onorific şi de a contribui la misiunea pe care mi-am asumat-o în calitate de ministru: energie pentru o nouă Românie. Energie sigură, la un preț corect şi cât mai verde – în această ordine de priorități. Ne vom reuni în format hibrid în fiecare lună, având ca subiecte principale prioritățile strategice ale sectorului energetic, rolul noilor tehnologii şi avantajele competitive ale României prin politici publice şi investiții. Desigur, lista consilierilor onorifici nu este exhaustivă. Aşteptăm în continuare nominalizări, dar şi propuneri de teme care pot fi abordate de Consiliu. Cu certitudine, România are unii dintre cei mai buni experți din energie din lume, o resursă pe care şi-ar dori-o orice țară şi pe care suntem datori să o punem în valoare,” a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Primii membri ai Consiliului Onorific sunt, în ordine alfabetică: Gheorghiță Agafiței, Daniel Apostol-Bîrzu, Alexandru Valeriu Binig, Corneliu Bodea, Mihnea Cătuți, Minodor Teodor Chirica, Dumitru Chisăliță, Andrei-Silviu Covatariu, Claudiu Crețu, Daniela Raluca Dărăban, Cătălin Dragostin, Radu Dudău, Sorin Elisei, Claudiu Floroaie, Liviu-Lucian Floroaie, Florian Gaman, Adina Georgescu, Ioan Dan Gheorghiu, Virgiliu Ivan, Andrei-David Korberg, Alina Laszlo-Orth, Cătălin-Ioan Lungu, Florin Mârza , Mihai Alexandru Moia, Corina Murafa, Teofil Mureşan, Dan Pantilie, Mihai Petre Peia, Petru Ruşeț, Aura Săbăduş, Cristian Şteț şi Dragoş Tâlvescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *