Acasă » Electricitate » Liviu Drăgoi, ACE Industrial Software: Tehnologii precum cloud, IoT, Big Data, Machine Learning sunt motoarele unui oraș inteligent

Liviu Drăgoi, ACE Industrial Software: Tehnologii precum cloud, IoT, Big Data, Machine Learning sunt motoarele unui oraș inteligent

29 aprilie 2021
Digitalizare
Bogdan Tudorache

ACE Industrial Software este distribuitor pentru România al Aveva, unul din liderii mondiali în zona de software industrial, cu peste 6.500 de angajați. ”Aveva este una din companiile care investesc extrem de mult din cifra de afaceri în partea de cercetare-dezvoltare, pentru că este conștientă că nu poți fi la curent cu noile tehnologii fără investiții foarte serioase. Aveva crede foarte mult în partenerii săi. Lucrăm și noi, ca distribuitori, cu mulți integratori locali și îi susținem”, a spus Liviu Drăgoi, ACE Industrial Software, în cadrul conferinței „Orașe inteligente – clădiri eficiente, infrastructură verde, digitalizare”, organizate de Energynomics.

Orașul inteligent a apărut ca răspuns la un număr considerabil de necesități, numărul persoanelor care locuiesc în zonele urbane crescând exponențial. În plus, profilul de vârstă s-a schimbat, la fel ca profilul forței de muncă.

”Suntem tot mai concentrați pe probleme precum siguranță și securitate, iar partea de privacy (intimitate) este foarte importantă. Au apărut tehnologii noi, precum cloud, IoT, Big Data, Machine Learning – acestea sunt motoarele unui oraș inteligent. Într-un oraș inteligent se caută reducerea congestiilor, optimizarea traficului, creșterea utilizării transportului public, eficiența energetică. De asemenea, spațiile disponibile în oraș sunt din ce în ce mai mici; trebuie prioritizate obiectivele și investițiile în funcție de necesitățile orașului. Prin soluțiile pe care le propunem obținem datele necesare agregate într-un sistem unic, centralizat, pentru a fi analizate de persoanele responsabile”, a spus Liviu Drăgoi.

”Datele ar trebui gestionate de un city manager, pe un termen mai lung, nu doar un ciclu electoral”, a adăugat el.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI LIVIU DRĂGOI

Sistemul oferă informații din multiple zone, precum cea de iluminat, trafic, apă. Astfel, resursele pot fi gestionate la distanță. ”Este extrem de important ca datele să ajungă în același loc și să poți să ai acces la ele, legislația să-ți permită acest lucru”, a mai adăugat Liviu Drăgoi. De multe ori, datele nu pot fi compatibilizate, sistemele lor fiind mai vechi, sau furnizate de vendori diferiți.

”Fac apel la autorități să apeleze la integratori competenți, entități locale, competente, integratori mari care nu-și permit să-și strice renumele într-un proiect”.

Conferința „Orașe inteligente – clădiri eficiente, infrastructură verde, digitalizare” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri ABB, ACE Industrial Software, Bjorn Heizung, Claritech, Eaton, EnergoBit, Horvath & Partners, SAS România & Moldova, Wiren.

S-au înscris pe platforma MyConnector pentru a participa la dialog peste 240 de persoane.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *