Acasă » Interes general » Digitalizare » Corina Truică, Automatica: Ca să dezvoltăm marile proiecte energetice, avem nevoie de o industrie orizontală foarte puternică

Corina Truică, Automatica: Ca să dezvoltăm marile proiecte energetice, avem nevoie de o industrie orizontală foarte puternică

15 iulie 2021
Digitalizare
Gabriel Avăcăriței

Transformarea digitală, percepută astăzi ca un proces accelerat, a început, de fapt, de foarte mult timp, iar aplicațiile SCADA pe care companiile le implementează astăzi au deja un istoric foarte lung. Acum, digitalizarea modifică atât echipamente, cât și echipele care le realizează. Adresându-se în special guvernanților, Corina Truică a subliniat că “pentru a dezvolta marile proiecte energetice, avem nevoie de o industrie orizontală foarte puternică”.

”Prima aplicație SCADA integrată de Automatica a fost realizată în anii 1980, la Krivoi Rog. Evident, astăzi avem mai multe instrumente pentru a dezvolta astfel de soluții – însă peste vreo 10 ani, inginerii se vor uita la generația noastră exact cum ne uităm noi la cei din anii ’80. Suntem în mijlocul unui proces, ne uităm înapoi, dar trebuie să privim și spre viitor. Transformarea digitală a schimbat concepte importante, cum ar fi piața energetică – până acum 10 ani erau piețe naționale, până mai ieri aveam piețe regionale, acum avem deja o piață europeană, într-o oarecare măsură, și lucrurile evoluează”, a spus Corina Truică, CEO, Automatica, în cadrul celei de a 7-a ediții a Energy Strategy Summit, eveniment organizat de Energynomics.

”Un alt concept care s-a modificat, de asemenea sub impactul transformării digitale, este securitatea energetică. Aici intervine un factor foarte important, cel constituit de amenințările cibernetice. Dacă până acum 10 ani un factor foarte important era securitatea furnizării, astăzi sunt cu mult mai îngrijorătoare atacurile cibernetice. Chiar și cererea și oferta au devenit concepte relative, iar fără digital nu am mai reuși să gestionăm această situație, când prosumerii intervin și de o parte, și de cealaltă a pieței, un fenomen benefic, pentru că ne oferă mai multă flexibilitate”, a mai spus Corina Truică.

În același timp, comportamentul actorilor din piață determină modul în care sunt proiectate noile echipamente. ”Putem să punem în aplicare soluții digitale mult mai repede și suntem dispuși să o facem. Rezistența la schimbare s-a modificat într-o mare măsură. Pe de altă parte, avem nevoie să integrăm mai mult științele sociale în procesul de dezvoltare a produselor. Avem nevoie să înțelegem psihologia oamenilor pe care dorim să-i ajutăm. Avem nevoie de concepte din sociologie, ca să dezvoltăm orașe inteligente și de economie, dintr-o perspectivă mai amplă decât cea pe care ne-o oferă strict contul de profit și pierdere sau economia la nivel macro”, a adăugat Corina Truică.

Ediția 2021 a Energy Strategy Summit a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul Automatica, BCR, CE Oltenia, Chimcomplex, E.ON România, Electrica Furnizare, Electroalfa, EnergoBit, Enevo Group, FPPG, Greencells, Horvath & Partners, ING Bank, Hidroelectrica, MET România Energy, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Photomate, Rolls Royce, Romgaz, Schneider Electric, Signify, Transgaz.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *