Acasă » Electricitate » Mihaela Coroiu, EnergoBit: Comunitățile energetice, o soluție pentru România

Mihaela Coroiu, EnergoBit: Comunitățile energetice, o soluție pentru România

24 aprilie 2024
Distribuţie
energynomics

Comunitățile energetice pot să reprezinte soluția la decalajul dintre consumul redus de energie în sectorul industrial și consumul ridicat din segmentul rezidențial. Pentru realizarea acestui obiectiv, România ar trebui să utilizeze tehnologie europeană, care este atât de bună calitate, cât și accesibilă din punct de vedere financiar, a declarat Mihaela Coroiu, Director – Sustainable Energy Projects / Marketing Strategy la EnergoBit, cu ocazia conferinței “Digitalizare și eficiență energetică – Cluj-Napoca” organizate de Energynomics și Camera de Comerț Italiană pentru România – CCIpR.

„Suntem în momentul în care, din constrângeri bugetare, vedem cum se planifică în investiții foarte multă tehnologie ieftină, indiferent de sursa de proveniență – Asia sau alte părți ale lumii. Știu că o tehnologie credibilă cu performanță bună este mult mai ușor de exploatat și orice bancă sau finanțator are încredere în tehnologiile de bună calitate. În UE se dezvoltă tehnologie bună și accesibilă”, a spus Coroiu, îndemnând la utilizare de tehnologii europene bune, în defavoarea tehnologiilor care sunt doar ieftine.

Marile companii investesc în proiecte de eficiență energetică pentru că dispun de fondurile necesare, însă în restul economiei românești calitatea investițiilor pentru eficiență energetică depind de capabilitățile financiare ale companiilor. Pentru aceste companii, granturile și finanțările nerambursabile joacă un rol esențial.

„Mai toată piața investește în acele tipuri de proiecte care sunt susținute cu granturi și am văzut o dezvoltare foarte serioasă pe latura de fotovoltaice. Ceea ce nu este neapărat greșit, doar că vedem acum acuzații potrivit cărora prosumatorii periclitează echilibrul sistemului energetic național. Dacă am fi privit investiția în complexitatea ei, ca pe un proiect sustenabil din punct de vedere energetic, am fi văzut că pentru acești producători de energie fotovoltaică care nu au consum la momentul producerii ar fi fost nevoie de stocare, fie în apă caldă, fie în baterii, în funcție de comportamentul de consum. Vorbind despre decarbonare, trebuie să ne uităm la modul în care consumăm și la nevoile consumatorilor”, a continuat Coroiu.

România are un consum energetic industrial redus, care se estimează însă că își va reveni până în 2027. Pe de altă parte, consumul rezidențial rămâne la fel de mare ca în trecut, ceea ce înseamnă că persistă aceleași provocări de acum zece ani. Concret, sistemele nu sunt eficiente din punct de vedere energetic – izolările termice nu sunt satisfăcătoare, pierderile din zona de distribuție rămân ridicate, instalațiile sunt supradimensionate.

O posibilă ieșire din această situație o reprezintă comunitățile energetice, pentru crearea cărora nu există încă legislația “care arate drumul de urmat”. În același timp, absența unor legi pentru acest sector poate fi și un atu prin faptul că nu există piedici legislative. Potrivit lui Coroiu, aceste comunități ar putea reprezenta un model primordial de colaborare public-privată.

„O comunitate energetică poate fi la nivelul unui bloc, a unei case sau la nivel de municipiu sau cartier. Cu cât sursele de energie ale comunității sunt mai diverse, cu atât acea comunitate este mai puțin dependentă de Sistemul Energetic Național (SEN)”, a adăugat ea.

În limbajul inginerilor, eficiența energetică înseamnă sustenabilitate energetică, ceea ce include nu doar electricitate, ci și energia termică. Pe lângă reducerea pierderilor și generarea de energie curată, un alt mijloc de a atinge obiectivul de sustenabilitate este și utilizarea digitalizării ca instrument de economisire a energiei.

„Orice sistem avansat de management al energiei poate să facă acele manevre pe care le-ar face un om. Deja, acum, tehnologiile nu sunt atât de costisitoare încât să nu justifice investiția”, a spus Coroiu.

Din punctul său de vedere, urmând traseul sustenabilității, ar trebui sprijiniți inclusiv acei consumatori care nu își permit să facă investițiile necesare pentru că, la final, și ei vor contribui la realizarea obiectivelor de eficiență energetică.

Conferința “Digitalizare și eficiență energetică – Cluj-Napoca” a fost organizată de Energynomics, împreună cu Camera de Comerț Italiană pentru România – CCIpR, și cu sprijinul partenerilor noștri: ADC, ABB, BCR, CRC Energy, Datacor, Eaton Electric, Elektra Renewable Support, EnergoBit, Exim Banca Românească, Fortza Solar, MET Energy Romania, Polytrade Global, Nofar, WALDEVAR Energy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *