Acasă » Interes general » Rezultatele modelării cantitative nu sunt credibile, strategia energetică este pe o direcţie greşită (analiză de Cătălin Dragostin)

Rezultatele modelării cantitative nu sunt credibile, strategia energetică este pe o direcţie greşită (analiză de Cătălin Dragostin)

26 octombrie 2016
Analize
energynomics
NOTĂ: Consideraţiile de mai jos au fost redactate pe baza datelor preliminare rezultate în urma analizei cantitative efectuate de ministerul Energiei în vederea actualizării strategiei energetice a României, aşa cum au fost redate de energynomics.ro în urma evenimentului din 12 octombrie, când oficialii ministerului au prezentat aceste date preliminare. Citatele la care face trimitere autorul sunt, deci, formulările energynomics.ro şi nu ale ministerului Energiei. Înregistrarea intregrală a evenimentului, cu prezentarea şi explicaţiile ministerului Energiei, este accesibilă AICI.

 

CĂTĂLIN DRAGOSTIN

În cele ce urmează, vom încerca să argumentăm tehnic, economic şi ştiinţific titlul acestei intervenţii, supuse atenţiei, atât publicului larg (populaţiei), cât şi, mai ales, celor cu putere de analiză şi decizie într-un domeniu care va afecta pe termen lung viaţa şi bunăstarea, economia şi resursele noastre, ale României şi, mai ales ale urmaşilor noştri. Parafrazând un eminent expert în energie, “noi nu moştenim resursele actuale, ci mai degrabă trebuie să le împrumutăm de la urmaşii noştri!. Cu alte cuvinte, şi comportamentul nostru actual ar trebui să reflecte această abordare sustenabilă.

Pentru cei mai puţin avizaţi, sistemele de modelare folosite în energie, inclusiv PRIMES, sunt corecte tehnic şi funcţionale, testate practic, dar, ca în orice model, rezultatele produse, depind direct de ceea ce se introduce în model! Şi mai ales, depind de ce rezultate vrem să avem şi la ce le vom folosi!

În acest context, analiza rezultatelor preliminare ale modelării cantitative prezentate de ministerul Energiei ar trebui să se realizeze prin înţelegerea şi interpretarea exactă a ce înseamnă practic o strategie energetică. În mod sintetic, ştiinţific, definiţia strategiei energetice este proiecţia în viitor a unei balanţe energetice actuale.

Cu alte cuvinte, în modelare trebuie să introducem, printre altele:

  • Cum vrem să arate o anumită balanţă energetică, într-un orizont de timp (“internalizând” deci toate restricţiile şi obligaţiile asumate de România, dar şi toate resursele disponibile)
  • Scenarii (minim / maxim / mediu) de consum de energie. Atenţie! Prin energie nu se înţelege numai energie electrică!
  • Cu ce costuri pentru consumatorul român – “internalizând” costurile de mediu, resurse, investiţii etc, sau, în termeni consacraţi de “energy planning”: cum să acoperim în modul cel mai economic cererea viitoare de energie (”how to cover the future energy demand in the most economic way”). Răspunsul la această întrebare-obiectiv reprezintă esenţa unei strategii şi înglobează (sau ar trebui să înglobeze) tot: resurse, investiţii, eficienţă, securitate, guvernanţă, legislaţie, politici etc.

Această abordare principială este cunoscută în lumea planificatorilor din energie sub termenul de Planul Energetic de Cost minim, cu integrarea tuturor resurselor disponibile (Least Cost Integrated Resources Energy Planning).

Acestea fiind zise, în cele de mai jos, vom încerca să demonstrăm punctual şi concret, abordarea greşită şi ignorarea unor elemente majore din energie / energetică, ceea ce conduce la lipsa de credibilitate a rezultatelor preliminare prezentate.

1. Se afirmă că strategia energetică a României pune în centru consumatorul

Această aserţiune este doar declarată politic, dar, nicăieri în analiza cantitativă preliminară nu se vede sau nu se vorbeşte de aplicarea exact a acestui obiectiv. Pragmatic, acest obiectiv trebuie să fie definit prin conceptul de “cost minim” (Least Cost), iar politica şi strategia energetică trebuie să pună în centrul exact aceasta – totul trebuie să se subordoneze obiectivului de cost minim, în toate scenariile, care vor fi “filtrate” în principal exact prin acest criteriu. Doar aşa se realizează atât competitivitatea economiei româneşti cât şi reducerea / eliminarea sărăciei energetice a populaţiei, despre care tot vorbim, dar facem prea puţin.

2. Se observă din prezentarea ministerului Energiei că din balanţa energetică viitoare a României, pe următorii 15-20 de ani, lipsesc cu desăvârşire următoarele resurse, care nu au fost luate în considerare în mod explicit (sau poate nu au fost menţionate!?)

a. Eficienţa Energetică (este considerat “al 6-lea combustibil”!) şi, care ar trebui să crească cu minim 20%, în toate zonele, de la producţie, la transport şi distribuţie energie şi, mai ales, la consumatori;
b. Problema eficientizării consumului (prezent) de energie (lemne de foc!) a circa 3,5 milioane de gospodării din România, care reprezintă circa 60 de milioane de MWh/an! (Aceasta reprezintă potenţialul a circa 4000 MWt pentru încălzire şi circa 1400 MWe, adică două grupuri nucleare!), dacă privim problema din punct de vedere al cogenerării distribuite pentru încălzire micro şi medie. În România, încălzirea este problema, şi nu electricitatea!
c. Potenţialul neexploatat / nevalorificat (şi, care nu pare a fi luat în considerare în proiectul de strategie) al biomasei forestiere şi agricole;
d. Valorificarea a circa un milion de hectare de teren nefolosibil agricol (“pârloagă”), care poate fi folosit pentru cultivarea plantelor energetice, dându-i astfel o utilizare şi un sens economic;
e. Rezolvarea, în sens energetic, a problemei celor mai bine de 10 milioane de tone/an de deşeuri menajere, pentru care România este deja în infringement;
f. Alte resurse regenerabile, cu sens economic, care ar putea fi folosite fără scheme suport sau subvenţii;
g. Valorificarea potenţialului de cogenerare de înaltă eficienţă (obligaţie EED-27) şi recuperării de energie industrială

Dorim să subliniem că pentru absolut toate punctele de mai sus au fost făcute studii şi analize, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul CE/UE, ale căror rezultate sunt deja disponibile şi care ar trebui introduse ca “input” în modelul de simulare invocat – PRIMES.

Conceptual, abordarea modelării ar fi trebuit să fie integrată (a se vedea detalierea acestui concept în condiţiile României, în Anexa 1 de mai jos).

analiza-escorom

ANEXA 1: Analiză – aplicarea sistemului integrat de energie

3. Ignorarea (voită sau din greşeală, ceea ce e grav în ambele ipoteze) a celor de mai sus conduce inevitabil la nişte concluzii lipsite de fundament, dintre care cităm câteva:

a. “… calculele ministerului Energiei arată că preţul energiei la consumatorul final va creşte până în 2030, pe fondul creşterii graduale, în special după anul 2020, a preţului combustibililor fosili…”

Exact din acest motiv nu trebuie neglijate eficienţa energetică şi regenerabilele care ar putea chiar să scadă impactul preţului energiei la consumator şi nicidecum să-l crească!

b. “…investiţiile în infrastructura de transport şi distribuţie a energiei se vor reflecta în preţul la nivelul consumatorului…”

O astfel de concluzie “standard” insinuează că preţul va creşte şi, pentru a fi credibilă, trebuie explicate mai detaliat, respectiv, cât din reducerea pierderilor mari existente în reţele pot fi finanţate prin eficienţă, fără a fi necesară creşterea preţului la consumator. Cu alte cuvinte, cu cât va creşte eficienţa transportatorilor şi distribuitorilor?

Dacă vorbim de interconectările de gaze pentru aşa-zisa “integrare în piaţa europeană”, respectând principiul de “cost minim”, acestea nu ar trebui să intereseze consumatorul român, iar acesta nu ar trebui să finanţeze infrastructura de export! Aceste fonduri trebuie să vină de la CE şi nu din facturile consumatorilor români. Să nu uităm, analizăm strategia de “cost minim” pentru consumatorul român şi nu pentru UE! Acesta vine ulterior, ca “extra-cost”.

c. “… La nivelul consumatorilor casnici, consumul de gaze naturale este aşteptat să crească până la o pondere de peste 42% în 2030 (faţă de 30,5%, în 2015), în detrimentul biomasei (lemne de foc), a cărei pondere ar urma să se reducă la jumătate (de la 40,7% din total, în 2015, la 19,8%, în 2030) ….”

Ar fi interesant de înţeles de ce apare în strategie o astfel de concluzie – înlocuirea combustibililor regenerabili cu gaze naturale -, care vine în contradicţie cu decarbonizarea, eficienţa energetică etc, mărind astfel şi mai mult dependenţa de gaze naturale în loc să căutăm să o scădem. Un exemplu foarte relevant este cel a Lituaniei.

d. “…Proiecţiile ministerului Energiei indică un avans substanţial al producţiei de electricitate în următorii 15 ani, de la 61,06 MWh în 2015, la 72,77 MWh, în 2030…”

În lucrul cu modele de simulare a sistemelor de energie, producţia de energie necesară este un parametru de intrare (!) şi nu de ieşire (!). Cu alte cuvinte, care este producţia de energie electrică care trebuie să acopere cererea din balanţă! Probabil că Ministerul a avut proiecţii în care există o dezvoltare industrială substanţială şi o creştere de asemenea substanţială a consumului rezidenţial, în ciuda măsurilor de eficienţă energetică care trebuie luate (chiar dacă nu au fost considerate în strategie) şi care să justifice realist cele afirmate.

În această zonă, de fapt, se află unul din parametrii cruciali ai oricărei strategii: de câtă energie va fi nevoie şi când. În condiţiile României, chiar dacă niciun Guvern prezent şi viitor nu va putea să indice un model de dezvoltare a României care să dea o idee despre necesarul de energie, în mod realist, ar trebui să urmărim o decuplare a creşterii PIB de creşterea consumului de energie. Altfel spus, putem avea dezvoltare sustenabilă, cu consum şi mai mic de energie. Chiar în condiţiile în care consumul va creşte, probabil că avansul nu va fi mai mare de 1-2% pe an după 2018/2020.

e. “… Mix-ul energetic se va menţine echilibrat …”

Aici este un punct de vedere. După părerea multor experţi, acest mix nu este ceea ce trebuie României, şi, în ultima instanţa, nu duce la “costuri minime”. Trebuie să valorificăm cât mai mult din resursele expuse mai sus, iar mix-ul energetic (de fapt balanţa) trebuie să arate cu totul altfel, iar “dezechilibrarea” mixului “echilibrat” din prezent, în favoarea regenerabilelor, nu poate fi o opţiune strategică greşită!

În esenţă, de ce nu ar putea fi o opţiune strategică următorul obiectiv: România verde până în 2030? Ar fi un obiectiv relativ uşor de atins, dacă mobilizăm resursele regenerabile, eficienţa energetică, producţia distribuită de căldură şi electricitate, hidro, nuclear şi păstrăm “strategic” lignitul la minimum necesar. De un astfel de obiectiv simplu şi uşor de înţeles avem toţi nevoie şi nu de calcule sofisticate.

f. Inducerea ideilor “… Rol crescut pentru gazul natural …”, sau “… România trebuie să înceapă imediat să rezolve problema scăderii rezervelor de ţiţei şi gaze, întrucât proiectele petroliere necesită o perioada lungă de timp pentru a fi dezvoltate …” sau “… În mixul energiei electrice va creşte rolul gazului natural …”, totul culminând cu o mare eroare strategică ce e pe cale să se introducă în strategie şi anume concluzia de neînţeles că: “… Ponderea regenerabilelor ar putea scădea …” are drept final apoteotic, “testul de stres” privind intrarea sau nu în producţie a producţiei de gaz din Marea Neagră. Această problema este o falsă problemă: adevăratul test de stres este valorificarea sau nu a potenţialului de energie regenerabilă de care dispune România, în special, la punctele 2. a-e de mai sus. Sunt multe state în UE care îşi propun chiar să renunţe la combustibilii fosili într-un anumit orizont de timp, pe când noi ne propunem, dimpotrivă, creşterea consumului de gaze!. În final, pentru a fi sustenabili, în fapt, ar trebui să urmărim conservarea resurselor şi nu consumarea lor, în detrimentul generaţiilor viitoare.

g. Poate fi relevant şi instructiv în contextul acestei analize de evaluat condiţiile şi motivaţiile pentru care Norvegia finanţează eficienţa energetică şi regenerabilele în România în cadrul Programului SEE 2015-2020, în care, se indică faptul că “se acordă finanţare grant pentru orice proiect care demonstrează reducerea de emisii de CO2, până la un preţ al CO2 de 150 eur/tonă”. De ce oare, într-o proiecţie strategică precum cea expusă mai sus – România verde până în 2030 – nu am introduce taxa pe CO2, un instrument foarte eficace pentru eficienţă energetică, decarbonizare şi conservarea resurselor? Ar fi şi o măsură echitabilă şi nu aplicarea numai la sectorul Trasporturi, cum se discuta zilele acestea. Am putea să taxăm exploatarea resurselor fosile în scopul “descurajării” exploatării şi conservării lor pentru generaţiile viitoare?

h. “La un cost în continuare ridicat al capitalului, ponderea SRE ar putea scădea în anul 2030 faţă de 2015, în lipsa unei noi scheme de sprijin” mai arată concluziile preliminare ale modelării cantitative, prezentate de ministerul Energiei

Această concluzie este total nefondată dar, probabil validă în alte ţări din UE. În România, în condiţiile de astăzi, proiectele de regenerabile sunt economice, nu au nevoie de “scheme suport”, cu condiţia să li se recunoască meritele şi valoarea economică adăugată corectă. Mai mult, din punct de vedere economic, nişte resurse regenerabile locale combinate cu încurajarea industriei locale de a produce în România tehnologii şi echipamente nu pot duce în nici un caz la opţiuni neeconomice. E adevărat că este nevoie de politici de încurajare a producătorilor locali şi a capitalului local, în loc să constatăm că vom avea în viitor “costuri ridicate ale capitalului”. Ce facem ca să eliminăm / reducem acest risc?

i. “… O altă necunoscută are legătură cu sectorul cărbunelui. Pe de o parte, deciziile care vor fi luate la nivel european cu privire la preţul certificatelor ETS vor pune o presiune în creştere pentru producătorii din acest sector …”

Tocmai că este bine şi vrem să păstrăm cărbunele ca resursă în mixul energetic. Exact de aceea, ca o compensare, trebuie să promovăm în plus regenerabilele, în detrimentul gazului, pentru a deveni “neutrali” din punct de vedere al CO2!

Concluzii

  • Analiza preliminară prezentată de către ministerul Energiei şi rezultatele acesteia nu sunt convingătoare, iar marile lipsuri din modul în care se aplică principiile de simulare şi premisele de calcul în modelul PRIMES conduc direct la concluzii mai puţin credibile (ca să fim eleganţi!). Se lasă impresia că strategia energetică, de fapt, se referă numai la energia electrică;
  • Într-adevăr, Comisia Europeană se uită mai mult la electricitate, ca un “produs de piaţă”, care interesează statele membre (de aceea şi binomul electricitate – gaz), iar căldura este văzută drept “problemă locală”. Să nu uităm totuşi că discutăm aici de strategia energetică a României, şi nu a Comisiei Europene! Revin – căldura este marea problemă din România, şi nu electricitatea, aşa că priorităţile României nu trebuie să fie neapărat identice cu ale UE, cu atât mai mult în această problemă largă a energiei.
  • Din acest punct de vedere, lipsa de credibilitate este poate cel mai rău lucru care se poate întâmpla unei strategii

BIOGRAFIE prefesională Cătălin Dragostin
Director – SC Energy-Serv SRL
Preşedinte ESCOROM

Absolvent al facultăţii de Energetică, specializare Centrale Nucleare

A lucrat în fostul Renel (Regia de Electricitate), la “Strategia de modernizare a sectorului energie” (între anii 1991-1996), finanţată cu circa 500 de milioane de dolari de Banca Mondială, Jexim, BEI. A participat la implementarea acesteia.

Un comentariu la „Rezultatele modelării cantitative nu sunt credibile, strategia energetică este pe o direcţie greşită (analiză de Cătălin Dragostin)”

  1. Concluziile domnului Dragostin sunt dureroase. Aş completa şi cu o a patra concluzie: În ultimii 20 de ani s-a rezolvat şi problema consumatorilor industriali de energie. Aceştia au …dispărut. Nu mai este nevoie de ei. De ce mai este nevoie de STRATEGIE?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *