Darius Câmpean: CEH renunţă la programul redus de lucru pentru personalul auxiliar
Președintele executiv al Sindicatului ”Muntele”, Darius Câmpean, a declarat joi, 12 ianuarie, că Administrația Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a renunțat…
Ministerul Energiei şi Transgaz infirmă că ar fi probleme în tranzitul de gaze, în pofida volumelor scăzute
După ce Transgaz raportase mai devreme, în cursul zilei de joi, probleme în presiunea din conductele de gaze naturale, ministerul…
Engie susține statul francez cu 1,14 miliarde de euro pentru restructurarea grupului nuclear Areva
Unul dintre principalii actori energetici la nivel mondial, Engie, susține statul francez cu 1,14 miliarde de euro din vânzarea unui…
CE Oltenia acoperă o cotă de 30% din producția de energie din SEN
Complexul Energetic Oltenia acoperă o cotă de până la 30% din producția de energie din Sistemul Energetic Național și asigură servicii…
Doru Vişan a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Doru Vișan, Directorul Sucursalei Electrocentrale Paroșeni din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, a fost numit în funcția de Secretar de Stat în…
Electrica şi OMV Petrom au lansat proiectul pilot pentru încărcare electrică rapidă a autovehiculelor
Electrica și OMV Petrom Marketing au inaugurat primul sistem de încărcare electrică rapidă, parte dintr-un proiect pilot în domeniul electro-mobilității…
Patres cere ministrului Energiei să rezolve situația ”critică” din regenerabile
În absența modificărilor la Legea 220, cota obligatorie de certificate verzi de 8,3% impusă de autorități garantează falimentul în sectorul…
România a cumpărat de peste șapte ori mai multe gaze de la Gazprom
România a achiziționat anul trecut de la Gazprom o cantitate de 1,48 miliarde metri cubi de gaze naturale, în creștere…
Factura Volkswagen pentru scandalul emisiilor s-ar putea apropia de 20 de mld. euro
Noua înțelegere cu autoritățile SUA în scandalul emisiilor va împinge costul Dieselgate pentru Volkswagen înspre 20 de miliarde de euro…
Greenpeace: Apple, Google și Facebook fac progrese către o energie 100% regenerabilă
Apple, Google, Facebook și Switch fac progrese remarcabile în ceea ce privește trecerea către energie 100% regenerabilă, în timp ce…
-
Profiluri
- Recomandate
- Profesioniști
- Companii
- Autorități
- Asociații
Transgaz: Nu preconizăm probleme în acoperirea consumului de gaze naturale pentru utilizatorii casnici și industriali
Transgaz a anunţat că nu se așteaptă la probleme cu privire la acoperirea consumului de gaze naturale al utilizatorilor casnici…
George Butunoiu caută Director Economic pentru compania Romgaz
Compania Romgaz, cel mai mare producător și principalul furnizor de gaze naturale din România se află în procesul de selecție…
3 localităţi încă fără curent în zona de activitate a E-Distribuţie Dobrogea
Pe parcursul nopții de marţi spre miercuri, viscolul, ploaia înghețată și zăpada au lăsat fără curent electric 33 de localități…
Ministrul Energiei: Turbinele eoliene, esențiale la acoperirea vârfului de consum
Turbinele eoliene au fost estimate să asigure o producție de 2.000 de MW în seara de marți, contribuind la acoperirea…
Fără tranzit de gaze din Bulgaria, după ce România a mărit exporturile de electricitate către Ungaria
Bulgaria a oprit transferurile de gaze către România, ca urmare a unei măsuri similare luate de București pentru exportul de…
Industria nucleară canadiană: Cincizeci de ani de producție de energie
Site-ul Bruce din canada a ajuns la 50 de ani de generare a energiei electrice în acest weekend, de când…
Circa 1,8% din clienții sistemului centralizat de încălzire s-au retras anul trecut
Numărul total al apartamentelor racordate la sistemul centralizat din Bucureşti (RADET Bucureşti) a coborât la 562.543, în luna septembrie a…
Lucrări de coordonare la Cernavodă ca răspuns la temperaturile extreme
Nuclearelectrica a anunțat că a scos din sincronizarea cu Sistemul Energetic Național pentru opt ore primul său reactor, Unitatea 1…
Pricetag: Costul de capital pentru vânt şi soare rămâne ridicat; e nevoie de scheme de suport stabile
Țările care vor să investească în proiecte eoliene și solare pot beneficia de un cost mediu ponderat redus al capitalului…
Analiza Nature Energy arată că taxele pe carburanți au scăzut, la nivel mondial
Conform unui studiu publicat luni în revista Nature Energy, taxele medii pe benzină au avut o tendință de scădere în…
Comandament de iarnă în Brăila: 40 de localități, 50 de oameni și trei zile
După o muncă extenuantă de trei zile, echipa comandamentului de iarnă din Brăila a reușit să rezolve avariile electrice din…
Gazprom își intensifică expansiunea în UE, pe fondul cererii crescute de gaze
Grupul energetic rus Gazprom a informat luni că în 2016 exporturile sale de gaze naturale către țările care nu sunt…
Consumul de energie crește cu până la 35% din cauza frigului
Consumul național de electricitate și gaze va ajunge la valori-record luni și marți, însă există capacitățile necesare pentru a trece…
































