Acasă » Termo » Constanța investește în termoficare cu speranța revenirii clienților în sistemul termic centralizat

Constanța investește în termoficare cu speranța revenirii clienților în sistemul termic centralizat

22 septembrie 2023
Cogenerare
energynomics

Municipalitatea Constanța a început un program de reabilitare a sistemului public de distribuție a agentului termic în urma căruia speră ca populația orașului să se reconecteze la rețea.

„În trecut, serviciul de furnizare a agentului termic avea 88.000 de apartamente racordate, iar în prezent numărul acestora a scăzut la 32-34.000 de apartamente”, a declarat Bogdan Orozan, director termotehnic la Termoficare Constanța, în cadrul evenimentului “Eficiență energetică pentru tranziție energetică” organizat la Constanța de Energynomics împreună cu Fondul Român pentru Eficiența Energiei – FREE și Direcția pentru Eficiență Energetică din cadrul Ministerului Energiei.

În total, au fost modernizați 21 de kilometri de conductă, iar în urma investițiilor compania se așteaptă la o scădere puternică a pierderilor din rețea și a costurilor pentru clienți. Potrivit lui Orozan, în urma acestei investiții se observă un ușor interes de revenire în sistemul centralizat de încălzire din partea clienților. Investițiile vor continua inclusiv în 2024.

Compania Termoficare Constanța a preluat rețeaua de transport al energiei termice din oraș în 1 ianuarie 2020, dată la care adaosul tehnologic (volumul adiacent de apă injectat în rețea pentru a compensa pierderile din rețele) era de 392 de tone de apă fierbinte pe oră. După ce au fost derulate 1.800 intervenții pe rețea în ultimii trei ani, cantitatea de apă adăugată în sistem a scăzut aproape la jumătate, respectiv la 200 tone pe oră.

„Toată lumea se uită la acest adaos tehnic, la pierderile produse prin etanșeități, pe românește la apa băgată în pământ pe banii românilor. Dar pierderile prin transfer erau de 83% din pierderile tehnologice, și doar 18% apa fierbinte pe care o băgam în pământ. Aceste conducte vechi de 40 de ani nu mai erau termoizolate”, a adăugat Orozan.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI BOGDAN OROZAN

Totodată, municipalitatea vizează atragerea a 742 milioane de lei prin PNRR pentru construcția unui nou CET în oraș.

Conferința de la Constanța a fost a treia dintr-o serie de 5 programate de platforma de comunicare Energynomics, Fondul Român pentru Eficiența Energiei – FREE și Direcția pentru Eficiență Energetică din cadrul Ministerului Energiei. Proiectul este finanțat prin Granturile Norvegiene 2014-2021. Urmează Iași, pe 19 și 20 octombrie, și București, pe 16 și 17 noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *