Acasă » Termo » Constanța vrea să convingă cetățenii să renunțe la centralele de apartament

Constanța vrea să convingă cetățenii să renunțe la centralele de apartament

2 aprilie 2024
Cogenerare
energynomics

Primăria Constanța are un plan de a convinge cetățenii să se rebranșeze la sistemul public de alimentare cu căldură și apă caldă printr-o politică de prețuri, deoarece centralele de apartament sunt considerate poluante și în curând vor fi taxate suplimentar, a declarat Vergil Chițac, primarul Municipiului Constanța.

„Putem considera că acesta e un moment zero pentru administrațiile din România pentru a porni construcția de centrale în cogenerare. Centralele cu gaz fac o concurență neloială sistemului public de termoficare pentru că plătim certificatele de carbon, ia celelalte centrale nu plătesc. Din 2040 se vor interzice centralele de apartament și trebuie să ne pregătim pentru asta”, a spus primarul, cu ocazia conferinței “Digitalizare și eficiență energetică – Constanța 2024″.

Chițac a spus că este nevoie de o schimbare în acest sector iar toată lumea trebuie să fie mai atentă ci volumele de gaz pe care le consumă.

La nivelul orașului Constanța, primăria are în derulare investiții cumulate de 250 milioane de euro într-o centrală termică în cogenerare și în reabilitarea rețelei de transport și distribuție a agentului termic.

Pe de altă parte, securitatea energetică a României este strâns legată strategia de exploatare a resurselor din Marea Neagră.

„O direcție de consolidare e securității energetice este exploatarea resurselor din Marea Neagră. Odată cu războiul din Ucraina, Dobrogea a devenit un pol de stabilitate în regiune iar energia din Marea Neargă a devenit esențială pentru securitatea energetică a întregii Europe”, a afirmat primarul.

El a afirmat că exploatarea gazelor din perimetrul Neptun Deep trebuia să înceapă demult, iar acolo nu se află doar 200 de miliarde de metri cubi de gaze, ci de cinci sau șase ori mai mult. În plus, o parte din acest gaz va putea fi exportat în Europa.

Conferința “Digitalizare și eficiență energetică – Constanța 2024″ a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: ADC, Elektra Renewable Support, FPPG, WALDEVAR Energy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *