Acasă » Interes general » Câțiva angajați NIS Petrol au trimis date secrete firmei-mamă din Serbia

Câțiva angajați NIS Petrol au trimis date secrete firmei-mamă din Serbia

5 octombrie 2022
Interes general
energynomics

Patru angajați ai NIS Petrol din Timişoara şi Bucureşti sunt acuzați de procurorii DIICOT că au transmis date nedestinate publicității privind fondul de resurse din România către firma din acelaşi consorțiu din Serbia. Aceştia sunt cercetați pentru divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice şi transfer neautorizat de date informatice.

Potrivit comunicatului, în urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe documente şi medii de stocare a datelor, 8 persoane fiind conduse, în vederea audierii, la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

„Cu privire la 4 dintre persoanele conduse la audieri (cetățeni străini şi români), procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara au formulat acuzații sub aspectul comiterii infracțiunilor de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice şi transfer neautorizat de date informatice, reținându-se că, în calitate angajați ai unei filiale a unei companii multinaționale (având responsabilități de natură managerială sau de altă natură în cadrul firmei ori, dimpotrivă, neavând autorizarea necesară desfăşurării anumitor operațiuni în cadrul acestei firme), au eludat normele metodologice pentru aplicarea Legii petrolului, respectiv procedurile impuse de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale, şi au transmis date nedestinate publicității privind fondul de resurse (rezerve minerale) din România către firma din acelaşi consorțiu din Serbia”, a mai transmis DIICOT, conform Hotnews.

Cercetările sunt continuate în acest caz de DIICOT Timişoara.

Polițiştii de la Combaterea Crimei Organizate din Timişoara şi jandarmii de la Trupele Speciale de Intervenție au făcut luni mai multe percheziții, printre care una la sediul NIS Petrol, companie sârbă, controlată de grupul rusesc Gazprom Neft.

Anchetatorii spuneau că cercetează o posibilă scurgere de informații neautorizate, legate de prospecțiunile în zăcămintele de țiței şi gaze făcute începând din anul 2014, în județul Timiş.

Ancheta în acest dosar ar fi beneficiat de sprijinul SRI şi SIE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *