Acasă » Electricitate » Am lansat numărul 36 al revistei Energynomics!

Am lansat numărul 36 al revistei Energynomics!

5 octombrie 2022
Electricitate
energynomics

Numărul 36 al revistei Energynomics Magazine a fost lansat joi, 6 octombrie, aducând în atenția comunității industirei energetice din România, încă o dată, o ediție care va fi accesibilă online, gratuit, alături de toate celelalte numere anterioare.

ENERGYNOMICS MAGAZINE ONLINE

184 de pagini de interviuri, analize și opinii, integral bilingve, la cea mai bună calitate grafică, sunt disponibile acum pentru toți cei interesați de actualitatea industriei energetice din România. În câteva săptămâni va fi disponibilă și varianta tipărită, așa cum se întâmplă din decembrie 2013, pentru profesioniștii din industria energetică din România, managerii celor mai active companii și oficialii din autoritățile de reglementare cu atribuții în sectorul energetic.

COMANDĂ REVISTA la office @ energynomics.com

Pentru aceștia, abordăm temele de maximă actualitate, de la impactul războiului din Ucraina asupra piețelor energetic, la efectele (ne-)anticipate ale măsurilor de sprijin adoptateîn România și în Europa, de la dificultățile pe care le are de depășit un manager de companie din sectorul de petrol și gaze, la perspectivele dominate de ESG în marile corporații ale lumii, de la eternul declin al termoficării din București, la efervescența proiectelor și investițiilor în segmentul regenerabilelor, în fine, de la viitorul apropiat deja al reactoarelor nucleare de mici dimensiuni, la rolul comunicării de calitate în perioade tulburi.

Câteva idei din cuprins

Companiile de energie susțin întreaga schemă de sprijin, ceea ce are un impact semnificativ asupra fluxului de numerar, susține Eric Stab, președinte & CEO al ENGIE România, într-un interviu exclusiv pentru Energynomics.ro. ”Ca atare, ne confruntăm cu o lipsă acută de fonduri pentru a susține investițiile. Acesta este un semnal de alarmă pentru că, dacă investitori ca noi, cu 1,4 miliarde de euro investiți, nu vor mai putea investi, va fi extrem de dificil ca România să își atingă obiectivele asumate la nivel european în ceea ce privește energiile regenerabile”.

Volumul mare de fonduri disponibile pentru industria energetică din România și valul de proiecte noi care se pregătesc în prezent pun pe tapet o chestiune puțin discutată în anii din urmă: numărul, calitatea și forța unor antreprenori generali locali. Pentru a încerca să aflăm mai multe și să înțelegem câte ceva despre aceștia am discutat cu Ciprian Păltineanu, director general al INSPET SA, o companie de tradiție, conectată în același timp la noile tendințe.

Trebuie să urgentăm realizarea investițiilor în surse de energie bazate pe resursele locale curate și care se încadrează în programele de finanțare europene și în condițiile impuse de taxonomie, susține, în cadrul unui interviu exclusiv oferit Energynomics, Dan Drăgan, secretar de stat, Ministerul Energiei. ”Securitatea și independența energetică a României reprezintă pilonul principal al politicilor energetice și pentru a menține un echilibru între siguranța SEN și obiectivele de decarbonizare ne bazăm pe termen scurt inclusiv pe capacitățile pe cărbune, în timp ce noile capacități pe gaze naturale, pregătite să funcționeze și cu hidrogen, și surse regenerabile de energie vor înlocui treptat aceste capacități. De asemenea, pe termen mediu și lung, energia nucleară trebuie să se regăsească în opțiunea mixtului energetic românesc”, susține Dan Drăgan.

Autorități și manageri, companii și experți din toate sectoarele energetice apar de asemenea în noul număr Energynomics Magazine. Între aceștia, Eric Stab, ENGIE România, Ciprian Păltineanu, INSPET SA, Dan Dragoș Drăgan, Ministerul Energiei, Zoltan Nagy-Bege, ANRE, Călin Vilt, CNR-CME, Iulian Nedea, Simtel, Constantin Damov, Green Group, Claudiu Crețu, Termoenergetica.

Menținem perspectiva integrată asupra întregii industrii, cu patru secțiuni distincte pentru fiecare mare sector – electricitate, petrol și gaze, regenerabile, termoficare – și o secțiune de interes general.

Puteți vedea toate numerele anterioare în format electronic AICI.

Dacă vreţi să ne propuneţi o temă, o colaborare editorială sau publicitară, vă invităm să ne scrieţi pe adresa office @ energynomics.com. Pentru abonamente, vă invităm să folosiţi aceeaşi adresă office @ energynomics.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *