Primăria București a aprobat Planul de mobilitate urbană
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat, în ședința de miercuri, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) 2016-2030 pentru regiunea Bucureşti-Ilfov,…
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat, în ședința de miercuri, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) 2016-2030 pentru regiunea Bucureşti-Ilfov,…
Companiile și societățile naționale, precum și regiile autonome ar putea redistribui sub formă de dividende, respectiv vărsăminte la bugetul de…
Cotația aurului a crescut miercuri pe măsură ce incertitudinile cu privire la negocierile pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană,…
Trezoreria statului mai are 2,2 miliarde euro disponibili din privatizări, din cele aproape 7 miliarde euro, iar banii aceștia nu…
Premierul Theresa May a semnat scrisoarea prin care se declanşează procedura formală, document care va fi miercuri înmânat lui Donald…
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPEE) a emis ordinul de modificare a Ghidului Solicitantului – Condiții specifice…
Indicele Global de Performanță Energetică al Forumului Economic Mondial a stabilit o nouă ierarhie a statelor din punct de vedere al…
Grupul Alro S.A., cel mai mare producător de aluminiu din Europa continentală, a raportat un profit net de 67 de…
O delegație a CEFC (China Energy Company Limited) împreună cu membri ai conducerii executive a Grupului KMGInternational (KMGI) s-au întâlnit…
Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Graţiela Gravrilescu, îl va înlocui pe Daniel Constantin în portofoliul de la Ministerul Mediului, după…
Publicaţia Focus Energetic a organizat pe 28 martie cea de a treia ediţie a Galei „Doamne în Energie”, menite să…
Camera de Comerţ Americană în Romania (AmCham Romania) a anunțat un nou Consiliu Director, decis în urma alegerilor şi Adunării…
Fondul Proprietatea (FP) va demara plata aferentă distribuției speciale de numerar de 0,05 lei (cinci bani) pe acțiune începând cu…
EximBank va continua să emită până în 2021 polițe de asigurare în numele și contul statului român pentru companiile românești…
Guvernul va finanța, în anul 2017, proiecte și programe pentru protecția mediului, în valoare de aproximativ 1 miliard de lei,…
Kaspersky Lab a anunțat disponibilitatea Kaspersky Industrial CyberSecurity for Energy, un pachet complex pentru companiile din domeniul energiei, bazat pe…
Forța de muncă din România a rămas la același nivel ca în urmă cu 10 ani, spiritul antreprenorial este timorat,…
Aproximativ 47% dintre directorii financiari se așteaptă la o stagnare a marjelor operaționale, un indiciu potrivit căruia companiile vor să-și…
Bogdan Glăvan profesor de economie, autorul site-ului logec.ro Bănuiesc că aţi auzit argumentul: statul român este sărac, prin urmare nu…
Investitorii pe piața de capital și-au dublat investițiile în ultimii cinci ani, randamentul brut fiind de 97%, din 14 piețe…
Un mix energetic mai verde a ajutat la menținerea neschimbată a emisiilor de carbon ale industriei energetice în 2016, chiar…
Alstom a efectuat cu succes, prima cursă de probă la viteza de 80 km/h a singurului tren de pasageri din…
Industria de petrol și gaze naturale riscă să își piardă sprijinul public în cazul în care nu va progresa în…