Acasă » Interes general » Sechin acuză SUA de utilizarea energiei ca armă politică

Sechin acuză SUA de utilizarea energiei ca armă politică

7 iunie 2019
Interes general
energynomics

Igor Sechin, CEO al gigantului petrolier rus Rosneft, a acuzat Statele Unite de utilizarea energiei ca armă politică și a declarat joi că epoca de aur a energiei din SUA a devenit o „epocă a colonialismului energetic” pentru alte țări.

Vorbind la un forum economic din Sankt Petersburg, Sechin a declarat că o treime din rezervele globale de petrol au fost în prezent restricționate de sancțiunile acordate de SUA Iranului și Venezuelei și că Washingtonul pierde din punct de vedere moral poziția de lider al unei piețe deschise, potrivit Reuters.

„Un număr de comentatori acuză Rusia de utilizarea energiei ca instrument politic”, a spus Sechin. „Dar, fără îndoială, realitatea de astăzi este că Statele Unite folosesc energia ca armă politică pe scală largă. Sancțiunile sau chiar amenințarea impunerii lor are un efect distructiv asupra ecosistemului mondial al pieței energiei”, a spus el.

Ca răspuns la comentariile oficialilor americani de săptămâna trecută, care au spus că Washingtonul exportă „molecule de libertate”, Sechin a spus că moleculele ruse și americane de energie sunt identice, dar că energia rusă e cu 30% mai ieftină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *