Comunitatea energetică a celebrat câștigătorii celei de-a 5-a ediții a premiilor energynomics

0

Ediția cu numărul 5 a premiilor pentru excelență în energie energynomics Awards și-a sărbătorit câștigătorii! Încă o dată, platforma de comunicare energynomics.ro a premiat cele mai meritorii companii, proiecte și personalități ale anului în energie. Varinia Radu și Iulian Harpa, din partea publisher-ului Wing Media Energy Consulting, au deschis seara de gală a energiei, desfășurată la Cercul Militar Național din București.

Au susținut apoi discursuri de bilanț pentru anul 2017 doi invitați speciali: Andrei Maioreanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei și Abigail Rupp, adjunctul șefului misiunii ambasadei Statelor Unite ale Americii în România.

Momentul central al serii a fost decernarea premiilor energynomics.ro pentru cele 9 categorii. În acest an, juriul a fost alcătuit din: Zoltan Nagy-Bege – vice-președinte al ANRE, Elena Popescu, director general în Ministerul Energiei, Vasile Iuga – expert independent, Valeriu Binig, partener EY România, Ionuț Purica – Academia Română, Alexandru Pătruți – consilier CNR-CME, Sorin Elisei – manager Deloitte România, Radu Dudău, co-fondator și director EPG.

Responsabilitate socială – OMV Petrom

Vezi toate CANDIDATURILE!

Premiul pentru Responsabilitate socială a fost câștigat de OMV Petrom, pentru programul “România Meseriașă”. Celelalte proiecte nominalizate au venit de la CE Oltenia, CEZ România, Enel România, Engie România și Romgaz.

Eficiență energetică – Lisscom Brașov

pentru eficientizarea și optimizarea energiei termice în clădirile publice din Cluj-Napoca

Vezi toate CANDIDATURILE!

Sistemul este o aplicație din categoria SMART CITY, deoarece aria de utilizare acoperă întregul oraș, având că obiectiv principal eficientizarea energiei termice din clădirile publice, care atrage după sine și o reducere a consumurilor de energie electrică și o reducere semnificativă a costurilor generale de administrare, de service și mentenanță, datorită coordonării unice din dispecerat și folosirii de mijloace tehnice, materiale și umane minime. Celelalte nominalizări au venit de la ATREA, Scandinavian Development, Schneider Electric, Stratum Enclosures.

Tranzacția anului – Electrica SA

Vezi toate CANDIDATURILE!

Premiul pentru Tranzacția anului a revenit grupului Electrica pentru preluarea participațiilor minoritare de la Fondul Proprietatea, pentru 165 de milioane de euro. Printre nominalizări s-au mai numărat Premier Energy SRL, Transeastern Power.

Finanțarea anului – GreenFiber International

Vezi toate CANDIDATURILE!

Premiul pentru Finanțarea anului a fost câștigat de GreenFiber International, pentru creditul de 7,5 milioane euro obținut de la Banca Europeană de Investiții. La această categorie au mai fost nominalizate companiile Expert Petroleum, Kerui Group, Transgaz.

Premiera anului – Rottco Consult

Vezi toate CANDIDATURILE!

Premiul pentru Premiera anului a revenit companiei Rottco Consult, pentru proiectul Synergy de interconectare a benzinăriilor românești independente într-o rețea națională și interactivă. Printre proiectele nominalizate s-au numărat cele de la E.ON România, Kerui, Ringhel Team, Sand Hill Petroleum România.

Premiul pentru Managerul anului – Petre Stroe, director general MET Energy România

Vezi toate CANDIDATURILE!

Premiul pentru Managerul anului a fost câștigat de Petre Stroe, director general MET Energy România, pentru gestionarea fuziunii MET Trade SRL si MET Energy Marketing SRL. La această categorie a mai fost nominalizat Sorin Boza, președintele directoratului Complexului Energetic Oltenia, pentru situarea CE Oltenia în rândul companiilor profitabile.

Premiul pentru reușite extraordinare – Romgaz SA, pentru descoperirea zăcământului Caragele

Vezi toate CANDIDATURILE!

Zăcământul Caragele este cel mai mare zăcământ de gaze naturale on-shore descoperit în ultimii 30 de ani în România. Programul de lucrări din 2017 a inclus forajul a 6 sonde cu o valoare a investiției de circa 40 milioane de euro. Viitoarele eforturi de explorare sunt concentrate în acest moment pe planificarea și realizarea forajelor pentru confirmarea și creșterea potențială a volumului resursei estimate cu investiții de peste 100 milioane de euro. Statueta a fost primită de către domnul Ispasian Dincă, directorul sucursalei Târgu Mureș a Romgaz. Alte nominalizări au venit de la BRM – Bursa Română de Mărfuri, CE Oltenia, Conpet SA, Enevo Group, Hidroelectrica.

Premiul pentru întreaga carieră – Mircea Eremia, Universitatea Politehnica București

Premiul pentru întreaga carieră a fost decernat domnului Profesor Emerit Doctor Inginer Mircea Eremia, Universitatea Politehnica București.

Tânărul profesionist în energie – Mihai Bălan, ICSI Râmnicu-Vâlcea

Vezi toate CANDIDATURILE!

Mihai Bălan (ICSI Râmnicu-Vâlcea) a fost recompensat pentru activitatea și reușitele din domeniul tehnologiilor de stocare a energiei. Printre nominalizații la această categorie s-au mai numărat Ionuț Predoiu (CE Oltenia), Maria-Ruxandra Luca (Universitatea Politehnica București, Facultatea de Energetică), Mihai Marcolț (Transelectrica), Oana Ijdelea (Black Sea Oil&Gas).

Printre cei peste 150 de participanți la Gala premiilor energynomics 2017 au fost reprezentanți ai unor organizaţii precum Academia Română, ACROPO, AFEER, Aggreko, Ambasada Chinei, Ambasada Elveției, Ambasada SUA, Ambasada Ungariei, ANRE, ANRM, AOC, AON România, ARBIO, Ascentor, Atrea, Banca Transilvania, Black Sea Oil & Gas, BMW, BRM, BusinessMark, Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Britanica, CE Oltenia, CERT-RO, CMS Cameron McKenna, CNR-CME, Deloitte, E.ON, EFdeN, Electrica Furnizare, Electrica SA, Emerson, Enel, Enevo Group, Engie, EPG, Event Link 360, Expert Petroleum, EY, FEL, Green Group, Hunt Oil, INCD ICSI Rm-Vâlcea, Jereh, Kerui, Lisscom, MET, Ministerul Energiei, Nis Petrol, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Paicu&Sons Consulting, Petrotel Lukoil , Phoenix Contact, Positive Communication, Primăria Capitalei, Prime Telecom, RCI Consult, Romgaz, ROPEPCA, Rottco Consult, RRA, RRI, RWEA, Samax, SandHill, SAS, Schneider Electric, Guvernul României, Şerban & Musneci, SGS, Socomec, STEAG Energie Romania, Stratum Enclosures, Transelectrica, Transgaz, Univers Ingineresc, UPB, Valmet Technologies Oy, Veolia.

Din 2013, premiile oferite de energynomics.ro au rolul de a recunoaște și răsplăti reușita și bunele practici în sectorul energetic din România. Partenerii energynomics.ro din acest an au fost: Aggreko, Banca Transilvania, CE Oltenia, Electrica Furnizare, E.ON România, Enel România, EnergoBit, Enevo Group, Expert Petroleum, Hidroelectrica, MET Energy România, Nuclearelectrica, PETROTEL LUKOIL, Romgaz, Rottco Consult, Sameday, Sand Hill Romania, Schneider Electric, Stratum Enclosures, Swiss Corner, Transelectrica, Transgaz.

Parteneri strategici ai energynomics Awards 2017 au fost: ACUE, AFEER, AIIR, ARBIO, Camera de Comerț Româno-Germană, EfdeN, EPG, ROPEPCA, RPIA, RWEA.

Parteneri media ai energynomics Awards 2017 au fost: Agerpres, Bursa, BusinessMark, EE&RE and Smart Cities, White Paper Consulting.

Partener monitorizare media: Klarmedia

Băuturile au fost oferite de Domeniile Sâmburești, Chivas, Aqua Carpatica, Crama Histria.

Share.

Lasă un comentariu