Chiriţoiu: Prezenţa reprezentanţilor României în conducerea ACER ne poate ajuta în procesul de integrare în piaţa europeană de energie

0

Prezenţa reprezentanţilor României în forurile de conducere ale ACER constituie o asigurare suplimentară asupra tratamentului echitabil aplicat României în procesul său de integrare în piaţa internă europeană de energie, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei şi membru în Consiliul de Administraţie al Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din domeniul Energiei (ACER).

Chiriţoiu este, din noiembrie, membru în CA al ACER şi a participat, la finele lunii ianuarie, la o primă şedinţă, organizată la Ljubljana (Slovenia), unde este sediul central al organizaţiei, conform Agerpres.

“Consider că prin reprezentarea României în conducerea ACER se va intensifica colaborarea agenţiei cu autorităţile române implicate în sectorul energetic, ceea ce va permite o supraveghere mai atentă a pieţelor naţionale de energie electrică şi de gaze naturale în beneficiul consumatorilor. Astfel, putem anticipa un efect pozitiv asupra cadrului de reglementare, prin dezvoltarea instrumentelor de tranzacţionare existente la nivel naţional, o dezvoltare coordonată în context regional la nivelul interconectărilor, precum şi o creştere a calităţii investigaţiilor, derulate de Consiliul Concurenţei sau Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE)”, a arătat Chiriţoiu.

Share.

Lasă un comentariu