Acasă » Interes general » Angajații E.ON donează pentru dotarea spitalelor care tratează pacienții infectați cu COVID-19

Angajații E.ON donează pentru dotarea spitalelor care tratează pacienții infectați cu COVID-19

6 aprilie 2020
Distribuţie
energynomics

Angajații companiilor E.ON din România au decis să se implice direct într-o campanie de strângere de fonduri prin care doresc să contribuie la eforturile de dotare a unităților medicale cu echipamente de protecție și aparatură specifică. Ei vor astfel să aibă un aport direct în sprijinirea acestora, încercând să îi inspire și pe alți români să le urmeze exemplul.

Totodată, sumele strânse vor fi dublate de companie. “Sunt foarte mândru și emoționat de inițiativa colegilor noștri. Ei ne arată astfel că solidaritatea este foarte importantă în aceste vremuri. Puțin câte puțin, împreună putem face mai mult pentru cei aflați în linia întâi, încercând să ne protejeze sănătatea și viețile. Fiecare gest contează și, de aceea, am decis să dublăm suma strânsă de angajați, pe lângă donațiile pe care le-am anunțat deja”, spune Manfred Paasch, director general al E.ON România.

În această perioadă, inițiativele companiilor E.ON din România se îndreaptă cu prioritate către susținerea eforturilor extraordinare ale spitalelor și ale personalului medical. Astfel, E.ON a contribuit financiar pentru achiziționarea unui echipament complet de testare a virusului COVID-19, de către Spitalul Clinic Județean Mureș, care poate prelucra simultan zeci de probe, reducând timpul de diagnosticare.

Totodată, E.ON România va direcționa către spitale alte 500.000 de lei, scopul acestui demers fiind de a asigura condiții adecvate de intervenție rapidă și tratament a cât mai multor cazuri de infectare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *