Acasă » Regenerabile » Volt are în lucru trei proiecte fotovoltaice de 86 MW

Volt are în lucru trei proiecte fotovoltaice de 86 MW

23 septembrie 2023
Regenerabile
energynomics

Compania Volt are în derulare mai multe proiecte fotovoltaice de mari dimensiuni, dintre care trei unități însumează o putere instalată de 86 MW, toate finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

”Volt are mai multe proiecte în diverse faze de implementare și pare că are focus pe parcuri de mari dimensiuni, dar nu le omitem pe cele pentru autoconsum. Avem în stadiul ready-to-build trei parcuri care însumează 86 MWp, toate finanțate prin PNRR”, a declarat Cristian Stan, responsabil de vânzări Volt Constanța, la conferința “Eficiență energetică pentru tranziție energetică” organizat la Constanța de Energynomics împreună cu Fondul Român pentru Eficiența Energiei – FREE și Direcția pentru Eficiență Energetică din cadrul Ministerului Energiei.

Compania a pus în funcțiune până în prezent proiecte de peste 10 MWp, între care și cel mai mare sistem fotovoltaic montat pe acoperiș din România, de 5,5 MW.

Potrivit lui Stan, investițiile în sisteme fotovoltaice au ”încă” o amortizare rapidă. Spre exemplu, un sistem solar finanțat din fondurile proprii ale beneficiarului se amortizează într-un interval mai mic de cinci ani, iar în cazul atragerii unui credit bancar, perioada de amortizare se apropie de șapte ani. Utilizarea fondurilor nerambursabile coboară acest interval sub cinci ani. Montarea acestor sisteme trebuie însă făcută corect, pentru a nu cauza defecțiuni în operare sau costuri suplimentare în perioada de exploatare a instalației.

”Cel mai important este un lucru despre care nu se discută, anume operarea și mentenanța acestor sisteme. Dacă aceste operațiuni nu sunt făcute corect, pot provoca defecțiuni și pot genera costuri. Vorbim de un asset cu o durată de viață de cel puțin 25 de ani. Pentru a ajunge la eficiența energetică trebuie să ne asigurăm și că aceste sisteme sunt ele însele eficiente, dar pentru asta trebuie ca și noi, instalatorii, și beneficiarii, să urmăm niște pași obligatorii”, a precizat Stan.

El a recomandat beneficiarilor să analizeze bine companiile cu care vor să lucreze, nu doar ”să se uite la un portofoliu pus pe un site”, ci chiar să ceară recomandări de la beneficiarii care au fost mulțumiți de lucrări.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI CRISTIAN STAN

La rândul lor, companiile care montează astfel de echipamente ar trebui să se asigure încă de la primul pas că fac o analiză corectă a situației și că dimensionează și proiectează corect sistemul fotovoltaic, astfel încât să acopere pe cât de mult posibil nevoia de consum specific a beneficiarului.

Conferința de la Constanța a fost a treia dintr-o serie de 5 programate de platforma de comunicare Energynomics, Fondul Român pentru Eficiența Energiei – FREE și Direcția pentru Eficiență Energetică din cadrul Ministerului Energiei. Proiectul este finanțat prin Granturile Norvegiene 2014-2021. Urmează Iași, pe 19 și 20 octombrie, și București, pe 16 și 17 noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *