Factura la energie nu reflectă doar costul electricității cumpărate de furnizor, ci reunește mai multe componente formate după reguli diferite. „Prețul final la energie [este] compus din prețul energiei ca marfă, costul rețelei și apoi toate taxele”, explică Valeriu Binig, președintele Consiliului de Administrație al Eximprod Engineering, într-o ediție Energynomics Talks. Pentru consumator, furnizorul este actorul cel mai vizibil, deoarece emite factura, însă suma plătită include costuri provenite din întreaga piață și din infrastructura necesară pentru ca energia să ajungă la locul de consum.

Binig consideră că discuția publică se concentrează prea mult asupra furnizorilor și prea puțin asupra modului în care se formează celelalte componente. „Ne uităm tot timpul la furnizori, care sunt cei care ne dau factura, dar nu defalcăm în spate de unde vine”, spune el. O analiză corectă trebuie să separe energia tranzacționată pe piața angro de tarifele de transport și distribuție, taxe, contribuții și scheme de sprijin. Abia după această defalcare poate fi identificată zona în care există spațiu real pentru reducerea costurilor.

În România, prețul angro este influențat frecvent de centralele pe combustibili fosili care intră ultimele în ordinea de merit și stabilesc prețul marginal. Costul certificatelor de emisii de CO₂ se regăsește astfel în prețul electricității plătit și de consumatorii alimentați, fizic, din surse nucleare, hidro sau regenerabile. „În România producătorul marginal este un producător pe combustibil fosil și el induce costul tonei de CO₂ în prețul marginal”, arată Binig. Europa analizează reducerea impactului schemei de comercializare a certificatelor asupra competitivității, fără a pierde veniturile folosite pentru modernizarea sistemelor energetice.

Nici costul rețelelor nu poate fi eliminat din ecuație. Transelectrica și operatorii de distribuție trebuie să modernizeze infrastructuri construite pentru un sistem centralizat, în care energia circula din marile centrale către consumatori. Astăzi, producția apare tot mai des în zone rurale și la capetele rețelelor, prin parcuri regenerabile și sute de mii de prosumatori. Binig spune că nu ar considera componenta de rețea exagerată în România și amintește o estimare Eurelectric potrivit căreia, pentru fiecare euro investit în producție, ar trebui investiți aproximativ 0,7 euro în rețele.

Extinderea accelerată a capacităților solare și eoliene nu conduce, prin urmare, automat și imediat la facturi mai mici. Noile centrale trebuie racordate, producția lor variabilă trebuie echilibrată, iar rețeaua trebuie să poată gestiona tensiunea, congestiile și schimbările rapide de producție. „Între nivelul de proiect și energia livrată la un preț competitiv în piață, distanța este foarte, foarte mare”, este ideea cu care Gabriel Avăcăriței, redactor șef Energynomics, a deschis conversația. Investițiile în producție își ating efectul economic deplin doar dacă sunt însoțite de rețele, stocare, automatizare și reguli care permit utilizarea eficientă a energiei.

Bateriile și consumul flexibil pot reduce o parte dintre aceste costuri. Stocarea permite folosirea energiei solare după apus, reducerea penalităților pentru dezechilibre și combinarea producției eoliene și fotovoltaice în spatele aceluiași punct de racordare. Pentru consumatorii casnici și prosumatori, contoarele inteligente și tarifele dinamice pot crea stimulente pentru mutarea consumului în intervalele în care energia este abundentă și mai ieftină. Participarea activă implică însă și responsabilități: „În momentul în care mai vrei să și ieși și să comercializezi produsul tău, din acel moment ești parte din sistemul electroenergetic național și sistemul ăsta […] funcționează pe bază de disciplină”.

Testul final al tranziției energetice rămâne rezultatul resimțit de economie și societate. Publicul nu evaluează sistemul prin numărul de MW instalați, ci prin siguranța alimentării și valoarea facturii. Investițiile aflate în desfășurare pot îmbunătăți ambele dimensiuni, dar numai dacă România tratează împreună producția, rețelele, stocarea, taxarea și consumul. Înainte de a atribui responsabilitatea unui singur actor, factura trebuie desfăcută pe componente și analizat mecanismul care formează fiecare cost.