Companiile și autoritățile locale au acces la peste 8 miliarde de euro prin fonduri europene și ajutoare de stat în perioada următoare, fondurile fiind destinate investițiilor în producție, energie verde, eficiență energetică și infrastructură, potrivit unei analize REI Grup.
Sumele au fost inițial programate pentru vara acestui an, dar cea mai mare parte din programe a fost reprogramată pentru această toamnă.
Finanțările sunt împărțite în două direcții principale: companiile pot accesa fonduri pentru dezvoltare regională, producție, transport, logistică și decarbonizare, în timp ce administrațiile publice locale pot depune proiecte pentru energie regenerabilă și stocare, eficiență energetică, consolidarea clădirilor cu risc seismic, educație, digitalizare și parcuri industriale.
„Avem în față o perioadă generoasă de finanțări nerambursabile, cu focus pe dezvoltare, investiții în modernizarea unităților de producție sau creșterea eficienței energetice, unde alocări ce depășesc 4 miliarde euro prin scheme de ajutor de stat și fonduri europene sunt la dispoziția companiilor și autorităților publice locale în această toamna, iar alte 4 miliarde prin mecanismul de relansare economică a României. Astfel, în condițiile în care accesul la finanțare devine tot mai dificil, disponibilitatea fondurilor nerambursabile este o gură de oxigen pentru antreprenori, primării sau consilii județene”, a declarat Roxana Mircea, managing partner REI Grup.
În total, 13 programe majore de finanțare, cu alocări de peste 4 miliarde de euro, sunt deja deschise sau urmează să fie lansate în perioada următoare. Peste 2 miliarde euro sunt dedicate sectorului energiei și logisticii.
Pentru programul e- Mobility, care prevede dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale TEN-T, au fost alocați 299 mil. euro. Pentru programul e-Drive de sprijinire a investițiilor destinate achiziției de vehicule cu emisii zero pentru transportul rutier de pasageri, sunt prevăzute 50 de milioane euro. Iar pentru e-Move Ro – Promovarea infrastructurii pentru o mobilitate cu emisii zero în sprijinul întreprinderilor și comunităților- sunt prevăzute 250 de milioane de euro. Pentru programul Fm Stocare- stand-alone bugetul este de 150 milioane euro. Iar sprijinirea investițiilor în dezvoltarea de noi capacități de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie pentru entități publice beneficiază de alte 150 de milioane de euro, susțin oficialii REI.

