Acasă » Petrol și Gaze » Ungaria are foarte mare nevoie de gazul din Marea Neagră, dar România trebuie să clarifice legislația offshore

Ungaria are foarte mare nevoie de gazul din Marea Neagră, dar România trebuie să clarifice legislația offshore

11 noiembrie 2022
Consumatori
energynomics

Ungaria are foarte mare nevoie de gazele din perimetrul Neptun din Marea Neagră, din cauza dependenței sale masive de importurile din Rusia, însă pentru a putea începe producția, România trebuie să clarifice principala problemă reprezentată de reglementările cu privire la concesiunile offshore.

”Avem foarte mare nevoie de acest gaz pentru că sunt foarte expuși importurilor din Rusia. La fel stau lucrurile și în privința Moldovei, care este șantajată de Rusia. Vestea bună e că acest gaz poate fi produs fezabil și cu siguranță va exista o piață pentru el. Dar, reglementarea e cheia”, a spus Tamás Pletser, EMEA Oil & Gas Analyst, Research Department, Erste Befektetési Zrt, în cadrul conferinței „Abordare regională Budapesta: Cooperare” organizate de Energynomics.

Perimetrul offshore Neptun a fost descoperit acum aproape zece ani, dar în continuare nu este pus în exploatare, iar această întârziere este ”cumva surprinzătoare”. Potrivit lui Pletser, principalele trei probleme care au dus, în trecut, la aceste întârzieri au fost prețul gazului, care acum este însă extrem de favorabil începerii producției. Al doilea impediment este reprezentat de infrastructură, pentru că acest proiect este prea mare pentru consumul României.

Proiectul Neptun este așteptat să producă 3-4 miliarde metri cubi pe an, mult peste capacitatea României de a consuma. Un avantaj este faptul că acum gazoductul BRUA este operațional și astfel ar putea prelua cantitățile în exces produse în România către Ungaria, care le poate revine de mai departe în Croația, Slovacia sau Austria. Cea mai gravă problemă rămâne cea de reglementare și chiar dacă autoritățile din România au aprobat o nouă lege offshore, există în continuare multă incertitudine legislativă.

Pletser a opinat că România are încă rezerve semnificative de gaz, mai ales la adâncimi de peste 3.000 de metri onshore, nu doar offshore, astfel că, inclusiv pe termen lung, Bucureștiul ar putea fi un jucător important în regiune.

Conferința „Abordare regională Budapesta: Cooperare” a fost organizată de Energynomics, cu susținerea partenerilor noștri: ABB România, Kawasaki Gas Turbine Europe, Volt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *