Bulgaria devine lider mondial în domeniul stocării energiei – Ember
Bulgaria a devenit una dintre principalele piețe mondiale pentru stocarea energiei în baterii, capacitatea adăugată în 2025 fiind, teoretic, suficientă…
Bulgaria a devenit una dintre principalele piețe mondiale pentru stocarea energiei în baterii, capacitatea adăugată în 2025 fiind, teoretic, suficientă…
O eclipsă totală de Soare va traversa pe 12 august Groenlanda, Islanda și Spania, iar fenomenul va putea fi observat…
Comisia Europeană a lansat mult așteptatul Pachet european privind rețelele energetice, însoțit de inițiativa „Autostrăzile energetice”, în ceea ce se…
Transelectrica a lansat oficial lucrările pentru două dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimul deceniu – liniile…
Aflat în plină transformare, sistemul energetic românesc funcționează tot mai des în condiții critice, sincronizat cu evoluțiile de la nivel…
Pentru a face față noilor riscuri sistemice și a integra regenerabilele în siguranță, România trebuie să întărească parteneriatul dintre operatorii…
Directorul executiv al operatorului de sistem de energie electrică din Bulgaria, ESO, Angelin Țacev, a vorbit despre crearea unui coridor…
Gazele naturale au devenit atât de ieftine încât unele centrale electrice din Europa au început să folosească din nou acest…
La invitația Președintelui ENTSO-E, membrii Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului Transelectrica, o delegație reprezentând conducerea dualistă a companiei a…
Prognoza de Iarnă realizată de Rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport al energiei electrice (ENTSO-E) notează progresele realizate…
Regulamentele europene în domeniul energiei prevăd ca, în cazul unei pene majore de curent (black-out), alimentarea cu electricitate a tuturor…
Adunarea Generală a Entității EU DSO, noua asociație a operatorilor europeni de sisteme de distribuție (DSO) a energiei electrice s-a…
Asociaţia Europeană a Operatorilor de Transport şi Sistem din Europa (ENTSO-E) a dat publicităţii primele concluzii ca urmare a analizei…
Fiecare țară din Europa a înregistrat o scădere a cererii de energie electrică cu 2-7% săptămânal, România pierzând 5% în…
Producția de energie electrică având ca sursă gazele naturale a crescut semnificativ în al doilea trimestru (T2) al anului în…
Guvernul României a aprobat prin hotărâre scoaterea din fondul forestier a terenurilor necesare construcției Liniei Electrice Aeriene (LEA) 400 kV…
Sectorul energetic se află, la nivel european, într-un proces de transformare profundă. Resorturile principale ale transformării sunt date de nevoia…
Transelectrica, transportatorul național de energie electrică, a înregistrat în anul 2016, un profit net de 285,511milioane lei, în scădere 20,7%…
Datele prezentate de mass-media în cursul zilei de luni, prin care se acredita ideea majorării nesustenabile a importurilor de energie,…
Transelectrica, transportatorul național de energie electrică, a acordat agentiei de rating Fitch Ratings LTD un contract în valoare de 90.000…
ENTSO-E (European Network of Transmission System Operators for Electricity) a elaborat în 2014 o serie de scenarii, variind de la…
Tranziția Europei spre un sistem energetic bazat pe energiile regenerabile a înregistrat progrese atât de mari încât ar putea fi…
Asociația europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică (ENTSO-E) a lansat joi un website care are scopul…