Acasă » Electricitate » Nuclear » România a participat la Forumul European pentru Energie Nucleară

România a participat la Forumul European pentru Energie Nucleară

28 mai 2015
Electricitate
Bogdan Tudorache

România a participat săptămâna aceasta la cea de-a 10-a reuniune plenară a Forumului European pentru Energie Nucleară (European Nuclear Energy Forum – ENEF), unde a fost reprezentată de Bogdan Badea, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, conform unui comunicat remis energynomics.ro.

ENEF a fost inaugurat de prim-ministrul Republicii Cehe, Bohuslav Sobotka, şi de prim-ministrul Republicii Slovace, Robert Fico, precum şi de vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil pentru Uniunea Energetică, Maroš Ševčovič. La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor guvernamentale din state membre UE, membri ai instituțiilor UE, exponenţi ai industriei nucleare şi ai societăţii civile etc.

Subiectele supuse dezbaterii au fost legate de subiecte stringente din domeniul energiei nucleare. În discuțiile avute s-a pus accent pe rolul energiei nucleare în Uniunea Energetică și securitatea aprovizionării cu energie, poziția UE de lider mondial în securitatea nucleară, dar și procesul de dezafectare a instalațiilor nucleare în Europa.

În cadrul discursului susținut, Bogdan Badea a prezentat politica României cu privire la domeniul nuclear. Încâ de la început, demnitarul român a ținut să salute faptul că legislația europeană statuează ca principiu fundamental dreptul Statelor Membre de a-și stabili propriul mix energetic, subliniind importanța energiei nucleare în atingerea țintelor de decarbonizare U.E. și a obiectivelor de mediu. ”Este aproape imposibil de imaginat un mix energetic european – care trebuie să răspundă cerințelor de securitate și să se încadreze în țintele de decarbonizare, fără contribuția energiei nucleare”, a afirmat Bogdan Badea.

În ceea ce privește strategia României, demnitarul a subliniat faptul că țara noastră s-a angajat pe termen lung în dezvoltarea capacităților nucleare de producție, continuând astfel proiecte pe infrastructura nucleară națională existentă, infrastructură care și-a dovedit fiabilitatea și siguranța tehnologică.

De asemenea, domnul Bogdan Badea a precizat că România beneficiază de întregul lanț de producere a energiei nucleare, iar percepția publică despre acest tip de energie este una pozitivă, situație ce permite Guvernului să dezvolte planuri cum sunt cele privind realizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.

”Suntem conștienți că viitorul generării de energie nucleară în cadrul U.E. este dependent de asigurarea celui mai înalt grad de securitate și condiții de siguranță a deșeurilor radioactive. Asta înseamnă că trebuie să fie de asemenea asigurate fonduri pentru creșterea securității nucleare, managementul deșeurilor radioactive și depozitarea acestora. Recunoaștem necesitatea de a ne asuma întreaga responsabilitate atunci când ne angajăm în dezvoltarea unui program nuclear”, a subliniat Badea.

În România, siguranța în exploatare este confirmată de testele de stres, de lipsa accidentelor și de factorul de capacitate extrem de ridicat al cele două reactoare aflate în funcțiune. Mai mult, conform statisticilor publicate în Nuclear Engineering International Journal, statistici care iau în considerare factorul de capacitate mediu din perioada operării, Unitatea 2 de la Cernavodă se plasează pe locul cinci în lume cu 92,4%, iar Unitatea 1 este pe locul 16 cu 88,8%, dintr-un total de 404 unități nucleare aflate în exploatare.

Demnitarul român a remarcat eforturile făcute la nivelul UE în ceea ce privește îmbunătățirea legislației Euratom în domeniul nuclear, ca urmare a accidentului de la Fukushima, arătând că dezvoltarea securității nucleare la cele mai înalte standarde este o responsabilitate nu doar pentru Europa, ci pentru întreaga lume.

”Uniunea Europeană trebuie să dea un exemplu altor țări și să devină un model mondial în ceea ce privește siguranța nucleară. Pe acest drum, cercetarea și inovarea sunt esențiale. Este fundamental pentru viitorul U.E. să cerceteze disponibilitatea tuturor surselor de energie cu emisii scăzute de carbon care ar putea asigura dezvoltarea sustenabilă a economiilor noastre”, a afirmat demnitarul român.

Domnul Bogdan Badea a arătat că Uniunea Europeană trebuie să facă în continuare eforturi susținute pentru a-și menține poziția de lider tehnologic în domeniul nuclear, subliniind faptul că România s-a alăturat inițiativei U.E. de dezvoltare a reactoarelor de generație IV, răcite cu plumb: ”Generația a IV-a de reactoare nu mai este doar subiect de dezbatere academică. Seria de proiecte și experimentele realizate au arătat că tehnologia este fezabilă și este foarte probabil ca noile reactoare să fie curând dezvoltate la scară industrială și să fie disponibile comercial.”

La finalul discursului, demnitarul român a ținut să sublinieze importanța ENEF ca platformă de discuții asupra rolului energiei nucleare, în cadrul căreia jucătorii semnificativi din domeniu pot aduce contribuții relevante în identificarea soluțiilor optime la aspecte sensibile specifice.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *