Acasă » Interes general » Rareș Hurghiș, selectat printre cei mai promițători tineri energeticieni la nivel global

Rareș Hurghiș, selectat printre cei mai promițători tineri energeticieni la nivel global

energynomics

Consiliul Mondial al Energiei a anunțat adăugarea a 50 noi membri la programul său Global Future Energy Leaders (FEL), iar printre aceștia se numără și românul Rareș Hurghiș. El s-a alăturat, astfel, celor mai promițători viitori lideri energeticieni la nivel global, potrivit unui comunicat.

Rareș Hurghiș este General Manager în cadrul Future Energy Leaders (FEL) România și Expert Strategie la ENGIE Romania. Rareș este doctor în economie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Are o experiență de peste 9 ani în sectorul energetic (distribuție și furnizare, gaze naturale și electricitate, energii regenerabile) în cadrul a două din cele mai mari companii de profil din România. Are expertiză în ariile de strategie, dezvoltarea afacerii, financiar, respectiv în implementarea proiectelor strategice și transformaționale. Este interesat de zona de sustenabilitate și de noile tehnologii care ne ajută să reducem impactul asupra mediul în care trăim.

Membrii programului global Future Energy Leaders sunt tineri profesioniști excepționali care împărtășesc angajamentul de a modela viitorul energiei, de a rezolva cele mai presante provocări ale lumii în materie de energie și sustenabilitate și de a se angaja în dialoguri naționale, regionale și globale pentru a îndeplini viziunea Humanising Energy.

Comunitatea globală Future Energy Leaders a Consiliului Mondial al Energiei reprezintă 61 de țări și fiecare continent, cu membri din medii diverse din toate domeniile ecosistemului energetic, inclusiv guvern, afaceri și industrie, mediul academic și cercetare, finanțe, ONG-uri, petrol și gaze, surse regenerabile, tehnologie, inovație și start-up-uri, inginerie și construcții și utilități.

Global Future Energy Leaders este platforma destinată să inspire și să modeleze liderii din sectorul energetic. Programul este conceput pentru a facilita, pentru o perioadă de maxim 3 ani, interacțiunea între un număr riguros selectat de participanți din toată lumea și pentru a face posibilă colaborarea regională și internațională.

2 comentarii la „Rareș Hurghiș, selectat printre cei mai promițători tineri energeticieni la nivel global”

  1. Pingback: Rareș Hurghiș, selectat printre cei mai promițători tineri energeticieni la nivel global - Piramid Energy

  2. M-as simti mai in siguranta pentru viitorul energetic al romanilor, sa avem viitori lideri energeticieni care sa aibe competente in domeniul energiei electrice. Sa aud ca au dezvoltat noi algoritmi, au realizat noi sisteme organizationale si functionale pentru a asigura continuu surse de energie din ce in ce mai putin poluante si din ce in ce mai cuplate la nivelul utilizatorilor europeni. Am dubii despre succesul energeticii romanesti conduse si operate de economisti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *