Acasă » Interes general » PwC: Piața globală de M&A a scăzut în 2022 sub nivelul record din 2021

PwC: Piața globală de M&A a scăzut în 2022 sub nivelul record din 2021

31 ianuarie 2023
Interes general
energynomics

Piața globală de fuziuni și achiziții (M&A) a scăzut în 2022 cu 17% în volum și cu 37% în valoare față nivelul record din 2021, din cauza temerilor legate de recesiune, dar va reveni pe creștere în a doua jumătate din 2023, potrivit raportului Global M&A Industry Trends: 2023, realizat de PwC. Valorile înregistrate anul trecut (25.124 tranzacții, cu o valoare de 1,03 trilioane dolari) rămân însă peste nivelurile din 2020 și dinaintea pandemiei.

Optimismul vine și în contextul în care 60% dintre directorii executivi la nivel global au arătat, în cel mai recent sondaj PwC CEO Survey, că nu intenționează să amâne tranzacțiile planificate pentru 2023, în pofida temerilor legate de recesiune, creșterea dobânzilor, scăderea evaluărilor, tensiunile geopolitice și întreruperile lanțului de aprovizionare.

”Deși la nivel global s-a înregistrat o scădere, piața de tranzacții din România a înregistrat un an 2022 foarte bun, atât în volum cât și în valoare, diferența față de anul 2021 fiind dată de mai multe tranzacții de peste 100 milioane euro, precum și o tranzacție de peste un miliard euro încheiată în domeniul energiei. Chiar dacă se anunță un an 2023 cu multe provocări și incertitudini, achizițiile strategice și optimizarea portofoliului de investiții  rămân prioritare, indiferent de factorii macroeconomici și geopolitici dificili, ajutând directorii executivi să-și repoziționeze afacerile, să-și consolideze creșterea și să obțină rezultate durabile pe termen lung”, susține Cornelia Bumbăcea, Partener Deals, PwC Romania.

Perspectivele pieței de M&A pe sectoare

Fuziunile și achizițiile tind să încetinească în perioadele de incertitudine sau de volatilitate a pieței, dar în același timp pot aduce multe oportunități având în vedere evaluările mai scăzute, o concurență mai redusă pentru tranzacții sau noi active care ajung pe piață, inclusiv cele aflate în dificultate.

”Condițiile actuale ale pieței sugerează că ne aflăm într-un punct favorabil pentru fuziuni și achiziții, cu condiția ca firmele să aibă strategii bine gândite și resursele financiare pentru a face tranzacții transformaționale, care le vor modela afacerile și vor contribui la succesul lor pe termen lung. Astfel că, pe lângă sectoarele tehnologiei și energetic, credem că investitorii se vor orienta și către alte modele afaceri care generează fluxuri de venituri stabile și marje mai mari, care să le asigure viabilitatea”, afirmă George Ureche, Director și M&A Lider, PwC Romania.

Sectorul de tehnologie, media și telecomunicații (TMT): Tranzacțiile din software vor continua să domine sectorul la fel de mult ca și în 2022, după ce au reprezentat 71% din volumul și 74% din valoarea tranzacțiilor din domeniu. Alte domenii care vor fi probabil la fel de atractive includ telecomunicațiile, metaversul și jocurile video.

Producția industrială și industria auto (IM&A): Optimizarea portofoliului va impulsiona fuziunile și achizițiile, în special cele axate pe sustenabilitate și pe accelerarea transformării digitale.

Servicii financiare (FS): Perturbarea provocată de platforme și FinTech determină schimbări tehnologice rapide în FS și va stimula tranzacțiile, deoarece jucătorii caută să achiziționeze capacități digitale.

Energie, utilități și resurse (EU&R): Tranziția energetică va rămâne o prioritate pentru investitori și echipele de management, direcționând volume mari de capital către fuziuni și achiziții în acest domeniu.

Retail și piețe de consum: Deși în 2023 rămân provocări pe piața de consum, revizuirile de portofoliu și concentrarea pe tranzacțiile transformaționale vor crea oportunități de fuziuni și achiziții

Sănătate: Se preconizează că biotehnologia, serviciile de sănătate orientate către consumatori și soluțiile digitale de sănătate vor atrage un interes puternic din partea investitorilor.

Evoluția pe regiuni

Activitatea globală de fuziuni și achiziții în 2022 a variat în funcție de regiune, cu mai multe tranzacții în Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) decât în regiunile America și Asia Pacific, în ciuda costurilor mai mari ale energiei și a instabilității regionale.

Astfel, în EMEA, volumul și valoarea tranzacțiilor au scăzut cu 12% și, respectiv, 37% între 2021 și 2022, în timp ce în America s-au redus cu 17% și, respectiv, 40%, iar în Asia-Pacific au înregistrat scăderi de 23% și, respectiv, 33%.

În același timp, numărul de megadealuri din SUA – tranzacții cu o valoare de peste 5 miliarde de dolari – s-a redus aproape la jumătate, de la 81 în 2021 la 42 anul trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *