Acasă » Interes general » Mediu » Provocările directorului Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol

Provocările directorului Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol

2 septembrie 2015
Interes general
energynomics

Provocările directorului Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) merg până la a contesta scopul organismului creat pentru a proteja interesele Occidentului împotriva puterii OPEC în anii 1970, conform Reuters.

Fatih Birol, din Turcia – economist-șef respectat al IEA – a preluat marți noua poziție, înlocuind politicianul olandez Maria van der Hoeven, un fost ministru al economiei al cărui mandat de patru ani a expirat. „Există foarte multe așteptări din partea lui Birol – performanță nu doar externă, ci și o îmbunătățire internă semnificativă și strategie instituțională”, a declarat un oficial, sub acoperirea anonimatului.

Deși reprezintă țările mari consumatoare de petrol, IEA găsește în Statele Unite încă o dată un important producător, care ar putea înlocui OPEC ca forță dominantă pe piețele mondiale. Iar marile consumatoare de energie China și India nu sunt nici măcar membri, fapt ce dă dureri de cap pentru rolul agenției cu sediul la Paris, apreciată ca lider de prognoze și date pentru unele piețe de energie destul de opace.

Birol trebuie, de asemenea, să convingă comunitatea de petrol și gaze, în mod tradițional situată în centrul atenției IEA, pentru a face tranziția către combustibili cu emisii de carbon mai mici, mai ales odată cu apropierea discuțiilor Națiunilor Unite (”Conferința părților” – COP 21), asupra unui nou acord de climat, ce vor avea loc la Paris, la sfârșitul acestui an.

„COP-21 trebuie să trimită un semnal puternic pentru investitori, pentru a nu bloca sistemul nostru energetic într-un viitor bazat pe emisii mari de carbon”, a declarat Birol.

Organizațiile de mediu sunt însă sceptice. Ei spun că Birol a subestimat întotdeauna energiile regenerabile și asupra-subliniat rolul continuu al combustibililor fosili.

„Este o persoană foarte inteligentă. El știe problemele foarte bine. Dar el este, de asemenea, foarte conservator”, a declarat Sven Teske, un expert senior în domeniul energiei regenerabile din Greenpeace.

Recomandările lui Birol în calitate de membru al staff-ului IEA pe termen lung, care a câștigat loialitatea colegilor săi, pot ajuta la creșterea moralului, despre care unele surse din interior spun că ar fi destul de căzut.

„Este prima dată cînd cineva din cadrul organizației, care a evoluat la locul de muncă, ajunge în top. În multe privințe, el a reprezentat organizația de ceva timp”, a declarat Douglas Hengel, un fost diplomat american.

„Există probleme mari cu moralul”, a declarat un oficial, referindu-se la prevenirea fluxului de informații și o lipsă de coerență internă într-o paletă de publicații.

Birol va continua să caute o cooperare mai strânsă cu consumatorii din Asia. Părăsind tradiția, prima sa vizită oficială din septembrie, după ce va primi portofoliul, va fi în China, la invitația Beijingului, și nu la un membru al IEA.

Membrii IEA se limitează la țările din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care include marile economii din America de Nord și Europa, precum și Japonia și Coreea de Sud. „IEA nu are aceleași puteri de investigare asupra Chinei și Indiei, așa cum are peste SUA sau Europa”, a declarat Jacques Percebois, profesor la Universitatea Montpellier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *