Acasă » Electricitate » Prosumatorii vor deveni un pilon de bază al sectorului energiei regenerabile din România

Prosumatorii vor deveni un pilon de bază al sectorului energiei regenerabile din România

29 ianuarie 2024
Electricitate
Gabriel Avăcăriței

Prosumatorii vor deveni un pilon important în domeniul energiei regenerabile din România. La începutul acestui an numărul lor a ajuns la 108.000. Dintre aceștia, peste 60% și-au construit centralele fotovoltaice cu fonduri proprii sau credite bancare, a declarat Dan Pîrșan, președintele Asociației Prosumatorilor și Comunităților Energetice (APCE) într-un interviu pentru Energynomics.

„Din cei 108.000 de prosumatori se pare că doar 40.000 ar fi apelat la programul Casa Verde, restul de peste 60% au investit proprii bani sau bani din credite. (…) Totodată, mulți prosumatori și-au montat echipamente cu puteri de 5-6 kW în loc de 3 kW”, a afirmat Pîrșan.

Cei 108.000 de prosumatori din România dețin capacități de producere a energiei fotovoltaice cu o putere instalată cumulată de 1,4 GW.

Dintre aceștia, 90.309 de prosumatori casnici dețin instalații cu o capacitate cuprinsă între 1 și 27 kW. Capacitatea totală instalată pe acest segment reprezintă 730 MW, echivalentul a jumătate din capacitatea totală a prosumatorilor de pe piața locală.

Prosumatorii industriali, care dețin unități de producere de 27-200 kW, sunt în număr de 15.502 și cumulează o putere instalată de 447 MW.

Al treilea segment, care cuprinde capacitățile instalate de 200-400 kW, numără 510 prosumatori. Capacitatea totală instalată deținută de aceștia se ridică la 280 MW.

Viitorul parlament european va emite o directivă referitoare strict la prosumatori „care va lămuri toate aspectele legate de ei”, a mai amintit Pîrșan.

Din punctul său de vedere, programul AFM Casa Verde a fost benefic pentru România, deși etapa din 2022 „a fost decontată foarte greu” și încă există instalatori care nu și-au recuperat fondurile investite în panouri fotovoltaice.

Potrivit lui Pîrșan, partea de stocare a energiei obținute din surse regenerabile poate să ofere o semi-independență energetică prosumatorilor, dar această prevedere „vine extrem de târziu în România și a fost îndelung neglijată”.

„Investiția în panouri fotovoltaice este una pe termen lung și dacă este făcută cu echipamente de bună calitate poate asigura după 25 de ani de utilizare până la 80% din energia produsă în prima zi. Diferența dintre produsele bune și celelalte este undeva de 7-10% dar având în vedere că e o investiție pe termen lung, merită”, a adăugat el.

Totodată, comunitățile energetice vor fi următorul pas pe care prosumatorii îl vor face cu scopul de a-și asigura independența energetică.

În Europa există peste 2.200 de astfel de comunități care au peste 2 milioane de oameni arondați. Aceste comunități cumpără energia de la prosumatori și o vând clienților casnici din zona învecinată și reinvestesc profiturile în energii verzi. Astfel, reușesc să mențină prețul energiei produse și furnizate consumatorilor la un nivel mai redus față de prețul energiei furnizate la nivel național.

APCE a atras 38 de membri în primele zece zile de la înființare, iar în viitorul apropiat așteaptă să se înroleze în asociație alți 17 prosumatori. „Statistic stăm extraordinar de bine”, a apreciat Dan Pîrșan, președintele Asociației Prosumatorilor și Comunităților Energetice.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *