Acasă » Interes general » ORSE: Locuințele consumatorilor vulnerabili trebuie renovate cu prioritate

ORSE: Locuințele consumatorilor vulnerabili trebuie renovate cu prioritate

11 decembrie 2023
Interes general
energynomics

Ineficiența energetică a clădirilor reprezintă una dintre cauzele majore ale sărăciei energetice, pe lângă costurile ridicate cu energia și veniturile reduse ale populației. Datele arată că starea locuințelor în România se degradează tot mai mult. Situația este mult mai nuanțată în mediul rural unde, conform experților din cadrul Observatorului Român al Sărăciei Energetice (ORSE), programe naționale de renovare a clădirilor au lipsit complet până acum. De aceea, creșterea eficienței energetice a clădirilor, prin programe ample de renovare, reprezintă o prioritate pentru reducerea poverii facturilor la energie și accesul cetățenilor la locuințe care să asigure un confort termic mai bun. De altfel, Directiva privind eficiența energetică cuprinde dispoziții pentru statele membre privind acordarea de prioritate măsurilor de eficiență energetică și de renovare a clădirilor în rândul grupurilor afectate de sărăcie energetică și al altor categorii vulnerabile.

„Statele membre pun în aplicare scheme de obligații în materie de eficiență energetică, măsuri de politică alternative sau o combinație a acestora, ori programe sau măsuri finanțate dintr-un fond național pentru eficiență energetică, cu prioritate, dar nu exclusiv, în rândul persoanelor afectate de sărăcie energetică, al clienților vulnerabili, al persoanelor din gospodării cu venituri mici și, acolo unde este cazul, al persoanelor care trăiesc în locuințe sociale”, prevede Directiva (UE) 2023/1791 privind eficiența energetică din 13 septembrie 2023.

Actul normativ menționat introduce pentru prima dată o definiție comună a sărăciei energetice la nivelul UE. Ineficiența energetică a clădirilor este prevăzută drept una dintre cauzele principale ale sărăciei energetice. Conform definiției europene, sărăcia energetică reprezintă „lipsa accesului unei gospodării la servicii energetice esențiale, acolo unde astfel de servicii asigură niveluri de bază și standarde decente de trai și de sănătate, inclusiv servicii adecvate de încălzire, apă caldă, răcire și iluminat, precum și energia necesară pentru funcționarea aparatelor electrice. Această lipsă este cauzată de o combinație de factori, printre care se numără cel puțin inaccesibilitatea prețurilor, insuficiența venitului disponibil, cheltuielile ridicate cu energia, precum și eficiența energetică scăzută a locuințelor”.

Datele ORSE publicate recent arată că jumătate dintre gospodăriile din România sunt afectate de sărăcie energetică, adică se află în incapacitatea de a-și asigura necesarul de energie pentru încălzire, iluminat etc. la standarde adecvate sau suferă de pe urma facturilor mari la energie. Pentru 37,3% dintre gospodării energia a devenit prea scumpă, depășind 10% din coșul zilnic de consum în 2022. De asemenea, două din zece gospodării (19,8%) din România și-au redus drastic consumul de energie pentru încălzire, aflându-se în sărăcie energetică „ascunsă” sau extremă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *