Acasă » Termo » Oradea va avea o nouă stație termică geotermală în zona Ioșia-Sud

Oradea va avea o nouă stație termică geotermală în zona Ioșia-Sud

4 octombrie 2021
Geotermal
energynomics

Consiliul Local a aprobat joi, 30 septembrie, semnarea contractelor de colaborare între Municipiul Oradea, S.C Transgex S.A și Foradex Vest S.A pentru proiectul de valorificarea a energiei geotermale în zona Ioșia Sud, precum și indicatorii aferenți proiectului. Proiectul, în valoare de circa 20 milioane lei (circa 4 milioane euro, inclusiv TVA), prevede construirea unei stații termice geotermale în zona Imprimeriei de Vest, unde există un punct termic dezafectat, trasarea rețelelor geotermale de la cele două foraje, și racordarea acestora la stația termică. În final, de la stația termică geotermală vor fi alimentate cu energie termică mai multe puncte termice din zona Ioșia.

Municipiul Oradea va depune o cerere de finanțare nerambursabilă în cadrul „Programului pentru energie în România”, având finanțare nerambursabilă prin intermediul Mecanismului Financiar al SEE și Norvegia 2014-2021. Astfel, vor fi folosite resurse locale de energie regenerabilă geotermală pentru prepararea agentului termic încălzire centralizat SACET Oradea provenită de la două foraje de adâncime: foraj 4.005 exploatat de Transgex S.A și foraj 1.720 exploatat de Foradex Vest S.A.

„În urma analizelor făcute au fost identificate două foraje de apă geotermală, a explicat primarul Florin Birta, citat de Transilvania Business. “Un foraj folosit doar la o capacitate de 50%, pe care îl are în exploatare firma Transgex, situat în apropiere de complexul Oradea Shopping City. De la acesta se aprovizionează cu încălzire blocurile ANL. În plus, în zona Sântandrei mai exista un foraj, pentru care are licență de exploatare firma Foradex Vest și care nu este folosit deloc în acest moment. Estimăm că prin investițiile pe care le vom implementa, până la finalul anul 2023 aportul de apă geotermală va crește de la 5 la 14%”.

Durata estimată a lucrărilor este de 18 luni, din care 3 luni proiectare și 15 luni execuție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *