Acasă » Electricitate » Ondřej Šafář, Country Manager Grupul CEZ în România: Energia vine de la oameni

Ondřej Šafář, Country Manager Grupul CEZ în România: Energia vine de la oameni

17 septembrie 2018
Distribuţie
energynomics

Începând cu 1 august, Ondřej Šafář este noul country manager al CEZ România, înlocuindu-l pe Martin Zmelik, care a condus timp de aproape cinci ani operațiunile Grupului CEZ în România. Anul 2017 a fost marcat de impactul reușitelor operaționale, CEZ România revenind pe profit (420 de milioane de lei), în creștere cu 651 de milioane de lei față de anul 2016. energynomics.ro l-a întâmpinat pe Ondřej Šafář cu câteva întrebări despre prioritățile grupului în viitorul apropiat.

Domnule Ondřej Šafář, ați venit în România doar de câteva luni. Cu toate acestea, aveți cunoștințe extinse despre România din anii anteriori perioadei în care ați activat în Bulgaria și Turcia. Cum vedeți în prezent piața energetică locală și ce părere aveți despre Grupul CEZ în România, în comparație cu situația pe care ați cunoscut-o în trecut?

Sunt foarte fericit să fiu din nou în România după mai bine de șase ani. Nu pot uita faptul că mi-am început cariera în cadrul Grupului CEZ aici, în 2005. Sunt impresionat de realizările echipei locale din ultimii șase ani, de când am plecat din România pentru alte responsabilități. Când ești implicat în activitățile de zi cu zi, nu vezi foarte clar evoluția unui business, dar când privești din exterior, schimbările sunt mai vizibile.

Când le-am comunicat colegilor din Turcia că plec în România, mi-au spus că angajații de aici sunt foarte mândri că lucrează pentru CEZ. Această energie care vine de la oameni ne va ajuta să continuăm proiectele în derulare (precum Smart Transformation) și să dezvoltăm unele noi.

În ceea ce privește România, am aceeași opinie bună precum în 2012. Este evident însă că produsele, serviciile și infrastructura sunt mai dezvoltate decât acum șase ani.

De la Praga la București este o distanță mai mare decât de la București la Ankara. Presupun că ați călătorit frecvent pe aceste rute în ultimii ani, nu numai din punct de vedere geografic, ci și cultural și istoric. Cum se compară piața de energie din România cu cele din Bulgaria și Turcia?

Dacă aș compara aceste trei piețe de energie în care am activat până în prezent, criteriul major pe care l-aș lua în considerare este competitivitatea și pot afirma că în acest moment România este cea mai dezvoltată din acest punct de vedere și, prin urmare, cea mai atractivă. Nu numai din perspectiva unui investitor, ci și din perspectiva clienților, o piață complet liberalizată și competitivă este una extrem de interesantă. O dovadă vie a acestei afirmații este faptul că și câțiva jucători din industria Telecom sunt activi pe această piață.

Piața de energie electrică din Bulgaria are în prezent un model hibrid. Furnizarea de energie electrică la nivel macro și cu amănuntul funcționează atât în termeni de tranzacții „reglementate” (tarifele sunt stabilite de autoritatea de reglementare a energiei electrice), cât și cu segmentul liberalizat pentru tranzacțiile „libere”, în care energia electrică este furnizată la prețuri negociate.

În ceea ce privește Turcia, este cu siguranță o piață uriașă, întrucât există 21 de regiuni de distribuție cu niveluri diferite de dezvoltare, variind de la Istanbul, un oraș mare, către partea estică a Turciei, cu electrificare limitată. De asemenea, principala strategie a Turciei este de a fi pe deplin independentă din punct de vedere energetic și își concentrează eforturile spre diversificarea surselor de energie, asupra resurselor locale și producției interne, inclusiv a cărbunelui și a energiilor regenerabile. Ponderea acestora va crește în continuare din proporția totală a energiei din țară. Turcia a deschis, de asemenea, licitații pentru energie solară și eoliană, pentru a maximiza utilizarea resurselor locale.

Ce este mai important în opinia dumneavoastră pentru Grupul CEZ din România: proiectele externe (contractori, clienți, reglementări etc.) sau interne (optimizarea echipei, fluxurile financiare, procedurile etc.)?

Vom continua să integrăm digitalizarea în activitatea noastră, urmărind îmbunătățirea activității zilnice, astfel încât să putem oferi clienților noștri servicii de înaltă calitate. Pentru noi, energia vine de la oameni și toată dedicarea noastră va continua să fie îndreptată către clienți, în scopul realizării condițiilor potrivite de a se bucura de confort acasă, pentru a avea timp și energie pentru cei dragi.

Ați făcut parte din echipa implicată în demararea proiectului de energie eoliană în România. Pentru o vreme, au fost discuții despre posibila vânzare a parcului Cogealac-Fântânele. În prezent, acest activ pare a fi foarte important pentru CEZ în România. Este o parte lucrativă a businessului din România, în termeni financiari? Există perspective pentru o eficiență sporită a activității eoliene a CEZ în România?

Suntem mulțumiți de rezultatele parcurilor eoliene CEZ din România, deși încă există lucruri care trebuie rezolvate din punctul de vedere al legislației. Este o investiție valoroasă și încă reprezintă cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, la 8 ani de la punerea în funcțiune.

Parcurile eoliene ale CEZ reprezintă un avantaj deosebit atât pentru CEZ ca investitor, cât și pentru România în ceea ce privește energia verde produsă, care contribuie la obiectivele generale privind energia regenerabilă. Numai în 2017, parcul eolian CEZ a generat mai mult de 1,3 TWh, adică peste 17% din energia eoliană produsă în România și aproximativ 6% din producția totală de energie regenerabilă din România.

De asemenea, eficiența energetică este o preocupare permanentă a noastră. De la eficiența sporită a turbinelor la demersuri legate de stocarea energiei, prognoza vântului și rezultate mai bune în domeniul energiei, lucrăm la proiecte pentru stabilitatea energiei generate de vânt, care să depășească lipsa de predictibilitate și, de asemenea, să îmbunătățească eficiența activității. Putem spune că parcul eolian CEZ a fost un pionier pe piața parcurilor eoliene din România, având în vedere construcția și dezvoltarea activității; ne propunem să susținem acest titlu prin activități și inițiative conexe.

În domeniul distribuției electrice, atenția publicului se concentrează asupra investițiilor pentru modernizarea rețelelor existente. Cu toate acestea, viitorul este reprezentat de măsurarea inteligentă a consumului și toate soluțiile asociate, anticipând creșterea ponderii surselor regenerabile, producția descentralizată de energie și prosumingul. Cum echilibrați aceste două direcții de investiții în România?

Răspunsul se află într-unul dintre fluxurile proiectului Smart Transformation, dezvoltat în compania de distribuție. Scopul nostru este colectarea datelor din rețeaua de distribuție, centralizarea acestora și extragerea informațiilor relevante pentru a lua cele mai bune decizii în ceea ce privește reacțiile rapide necesare pentru a asigura continuitatea și calitatea serviciilor de distribuție a energiei. Aceste informații reprezintă un avantaj major pentru selectarea zonelor cheie în care sunt necesare investiții în legătură cu dezvoltarea unei producții descentralizate, a mai multor surse regenerabile și a prosumingului, pentru a le sprijini când și cum va fi cazul.

Sărăcia energetică este o problemă majoră, care va deveni din ce în ce mai vizibilă în România următorilor ani. Ce părere aveți despre rolul pe care un grup puternic cum este CEZ l-ar putea juca în acest sens?

Să sperăm că nu va fi cazul! Indicatorii macroeconomici ai României s-au îmbunătățit foarte mult în ultimii ani. Cu toate acestea, va exista întotdeauna un segment care necesită atenție și sprijin.

Avem o strânsă legătură cu autoritățile relevante și suntem întotdeauna gata să le sprijinim în găsirea celei mai bune soluții la nivelul comunităților. Indiferent dacă vorbim despre o abordare tehnică optimizată pentru conectarea legală a persoanelor care au nevoie de energie sau de susținere în procedura de realizare a documentației pentru subvențiile acordate pentru încălzirea locuinței, companiile din cadrul grupului sunt întotdeauna atente la aceste situații.

De asemenea, Grupul CEZ din România are o activitate intensă de responsabilitate socială corporativă (CSR) în regiune. Investițiile noastre nu au fost direcționate doar spre comunități (școli, spitale, drumuri, facilități sportive, festivaluri, cauze sprijinite prin Maratonul Olteniei), ci și înspre îmbunătățirea vieții persoanelor aflate în dificultate (din căminele de bătrâni și locurile de îngrijire pentru copii, de exemplu). Credem cu tărie că energia vine de la oameni, cu atât mai mult cu cât unele dintre proiectele noastre de CSR sunt conduse de angajații CEZ în comunitățile locale din care aceștia fac parte.

_____________________________________________

Interviul a apărut inițial în numărul din septembrie 2018 al energynomics.ro Magazine.

Dacă vrei să primești prin curier acest număr (septembrie 2018), în format tipărit, scrie-ne la adresa office [at] energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție. Toate numerele anterioare sunt accesibile AICI, în format electronic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *