Acasă » Electricitate » La Nuclearelectrica apar trei poziții de director general adjunct, ocupate de experți din companie

La Nuclearelectrica apar trei poziții de director general adjunct, ocupate de experți din companie

2 februarie 2022
Electricitate
energynomics

Nuclearelectrica (SNN) a anunțat acționarii și investitorii, printr-un anunț transmis Bursei de Valori București, introducerea unor schimbări în conducerea companiei. În urma deciziilor Consiliului de Administrație, noua structură organizațională include trei poziții de director general adjunct. Modificările par a întări autoritatea directorului general Cosmin Ghiță, în condițiile în care toate cele trei poziții vor fi în coordonarea directă a acestuia.

Mandatul de director general adjunct al lui Dan Laurențiu Tudor a încetat prin acordul părților, înainte de termen. Această funcție se transformă în cea de director general adjunct servicii corporative, poziție care presupune coordonarea proceselor achiziții, juridic, resurse umane, comunicare și conformitate și va fi ocupată de Laura Constantin, anterior Directorul Direcției Juridice a SNN.

Apare postul de director general adjunct comercial și dezvoltare, care presupune coordonarea proceselor investiții, tranzacții energie electrică și licențe minerit. Poziția va fi asigurată de Melania Amuza, anterior Directorul Direcției de Investiții a SNN.

Postul de director general adjunct Operațiuni va fi ocupat de Romeo Urjan, anterior Directorul Direcției Operațiuni și presupune coordonarea activităților de operare, producție, evaluare independența a securității nucleare, combustibil, securitate, sisteme de management și analiza procese.

Cele trei posturi de director general adjunct au în vedere eficientizarea activităților și proceselor SNN prin raportare la complexitatea și durata proiectelor de investiții, diversificarea strategiei de resurse umane, procesele de achiziții și derularea efectivă a etapelor aferente proiectelor de investiții.

Dan Laurențiu Tudor, cu o experiență profesională de peste 25 de ani în activități de conducere, coordonare și control ale proceselor din domeniile energie și construcții, va rămâne alături de companie și va ocupa poziția de expert urmând să fie implicat în proiectele strategice de dezvoltare ale SNN, a precizat compania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *