Acasă » Electricitate » Ioan Iordache: Hidrogenul trece de la chimie la energie, iar România trebuie să urmeze această tendință

Ioan Iordache: Hidrogenul trece de la chimie la energie, iar România trebuie să urmeze această tendință

Bogdan Tudorache

Râmnicu Vâlcea este o adevărată capitală a hidrogenului pentru România, consideră Ioan Iordache, președintele Asociației pentru Energia Hidrogenului, în cadrul conferinței “Proiectul Hidrogen – primii pași în România”, organizate de Energynomics.

”Râmnicu Vâlcea este o capitală a hidrogenului pentru România. Chimcomplex produce hidrogen de peste 60 de ani în două locații, la Râmnicu Vâlcea și la Borzești. Tot în Râmnicu Vâlcea este Centrul național pentru hidrogen și pile de combustie, o comunitate de cercetare care studiază din 2009 hidrogenul, dar preocupările noastre pentru hidrogen și pile de combustie au început prin anul 2000. Tot în Râmnicu Vâlcea există și Asociația pentru Energia Hidrogenului. Deja sunt trei motive pentru care Râmnicu Vâlcea este un pilon important în dezvoltarea hidrogenului”, a spus el.

Ioan Iordache s-a referit la trei proiecte europene în care Asociația pentru Energia Hidrogenului a fost parte: HyUnder, HyLAW și TeacHy.

Proiectul HyUnder a studiat posibilitatea stocării hidrogenului în caverne de sare subterane, pe sezoane. ”În România avem acest potențial și suntem printre primii care am studiat și am pus pe hârtie acest lucru. Sunt companii de renume în Europa care au participat în acest proiect, precum Shell, Hinicio sau E.ON. Și în cadrul proiectului HyLAW au participat mai mulți actori din Europa care au studiat barierele administrative și legislative referitoare la hidrogen și pile de combustie. În cadrul proiectului TeacHy am participat, împreună cu Politehnica din București și mai mulți parteneri, dezvoltând numeroase proiecte – ultimul proiect este dezvoltarea unei curricule europene de Master pentru ingineri, pentru a înțelege, a învăța mai bine și a aprofunda domeniul hidrogenului și pilelor de combustie”, a afirmat Iordache.

El a prezentat o listă de 10 companii din România mari producătoare de hidrogen: Azomureș, Chimcomplex, Erdemir Târgoviște, Hoeganaes Buzău, Interagro, Liberty Galați, Lukoil – Petrotel, OMV Petrom, Petromidia (Rompetrol) și Saint Gobain – Air Liquide.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI IOAN IORDACHE

”Noi acum suntem într-un stadiu în care hidrogenul trece de la chimie la energie. Cele 10 companii prezentate sunt în mare parte din domeniul chimiei, dar acum nu mai discutăm de hidrogen ca element folosit în procese tehnologice diverse, ci de hidrogen ca vector pentru energie. Asta va însemna o cantitate imensă de hidrogen care trebuie produsă și utilizată. Ne interesează hidrogenul curat, obținut din surse cu emisii cât mai reduse de carbon. Europa are planuri mari, până în 2050, legate de hidrogenul curat, din electroliză. Iar România trebuie să urmeze această tendință”.

Conferința “Proiectul Hidrogen – primii pași în România”, a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: Electroservice RB, Horváth, Linde Gas, Solar Turbines.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *