Acasă » Electricitate » Hidroelectrica și Electromontaj au pus în funcțiune echipamentele modernizate și reabilitate de la CHE Tismana Subteran

Hidroelectrica și Electromontaj au pus în funcțiune echipamentele modernizate și reabilitate de la CHE Tismana Subteran

21 august 2023
Electricitate
energynomics

Hidroelectrica a recepționat punerea în funcțiune a instalațiilor aferente hidroagregatului numărul 2 (HA2) al centralei hidroelectrice Tismana Subteran. Lucrările – fac parte dintr-un contract cu mai multe obiective, a cărui valoare totală se ridică la 20,8 milioane lei, și au fost realizate de Electromontaj – Sucursala Craiova. Investiția a vizat instalațiile de automatizare și comandă HA2, instalațiile auxiliare, instalațiile de alimentare și distribuție 0,4 kV curent alternativ etc.

CHE Tismana Subteran este cea mai mare unitate hidroenergetică din cadrul Complexului hidroenergetic Cerna-Motru-Tismana. Centrala uzinează apă din lacul de acumulare Motru, ce are un volum util de 3,5 milioane metri cubi (mc) prin intermediul unei conducte forțate în lungime de 8.580 m, și din lacul Clocotiș, cu un volum util de 1,8 milioane de mc și cu o galerie de 11.450 de metri. Centrala Hidroelectrică Tismana Subteran este echipată cu două hidroagregate cu turbine Francis cu ax vertical și cameră spirală metalică cuplate cu două generatoare având o putere instalată de 53 MW fiecare. Producția medie anuală de energie electrică se situează la cifra de 262 GWh. Debitul turbinat este evacuat în lacul Tismana aval printr-o galerie de fugă cu o lungime de 4.405 m.

Lucrările de modernizare și de reabilitare a echipamentelor vizează implementarea unor soluții tehnologice de ultimă generație, a declarat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica. „Suntem interesați de introducerea de automatizări acolo unde este posibil, astfel încât obiectivele noastre să poată fi operate cu intervenție umană cât mai redusă”, a adăugat Bogdan Badea, potrivit unui comunicat de presă.

Hidroelectrica exploatează 182 de centrale hidroelectrice și cinci stații de pompare, având o capacitate totală instalată de producere a energiei de 6,3 GW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

Sursa foto: Primăria Tismana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *