Acasă » Electricitate » Furnizorul de stat din R. Moldova cere majorarea cu 10% a tarifelor la energia electrică

Furnizorul de stat din R. Moldova cere majorarea cu 10% a tarifelor la energia electrică

20 martie 2019
Electricitate
energynomics

Compania Furnizarea Energiei Electrice Nord SA (FEE-Nord) din Bălţi a solicitat majorarea tarifelor la energia electrică pentru anul 2019. Compania deţinută de stat furnizează energie către circa jumătate de milion de consumatori din raioanele din nordul Republicii Moldova, conform mold-street.md.

Potrivit cererii depuse la Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) din Moldova, tarifele ar urma să crească cu circa 10%. Astfel, pentru consumatorii mari creșterea ar fi de 11,4%, iar pentru cei casnici, cu 9,4%

Totodată, FEE Nord solicită majorarea cu 15-16% a prețurilor finale la energia electrică furnizată la punctele de intrare sau de ieşire în rețelele de transport. Compania controlată de stat îşi argumentează solicitarea de majorare a tarifelor în special prin pierderile financiare de circa 110 milioane lei acumulate în anii 2017-2018.

În iunie 2018 ANRE din Moldova a ajustat tarifele de furnizare a energiei majorându-le pentru consumatorii casnici cu circa 10%, în timp ce cele pentru consumatorii mari au fost reduse cu 9,7%, conform unimedia.info.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *