Acasă » Interes general » FIC: 54% din companii estimează o evoluție pozitivă pentru 2023

FIC: 54% din companii estimează o evoluție pozitivă pentru 2023

19 ianuarie 2023
Dezvoltare profesională
energynomics

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a publicat rezultatele celei mai recente ediții a Business Sentiment Index (BSI) desfășurat în luna septembrie 2022.

Răspunsurile arată că, în ciuda provocărilor actuale (inflația, criza din piața energiei și prețul utilităților, contextul geopolitic, blocajele din lanțul de aprovizionare, forța de muncă disponibilă și adecvată), percepția investitorilor asupra mediului economic din România este una moderat optimistă.

Mediul de afaceri are o abordare mai precaută în ceea ce privește investițiile noi comparativ cu ediția de anul trecut când BSI a înregistrat un nivel maxim al apetitului investițional (din 2014), rezultate care au fost surprinse în raportul BNR publicat la finalul lunii septembrie și care evidențiază nivelul de 8,9 miliarde euro investiții străine directe în 2021, a doua cea mai mare valoare a acestui indicator după cea din 2008.

Planurile de investiții ale companiilor FIC au fost afectate de crizele actuale, însă o parte importantă dintre respondenți au declarat că plănuiesc să continue să investească (36,9%) și au planuri să extindă forța de muncă (35,1%) în următoarele 12 luni. Cu toate acestea, numărul celor care se vor abține de la noi investiții (35,1%) a crescut considerabil comparativ cu ediția din martie a aceluiași index (10%).

În ceea ce privește percepția legată de așteptările de creștere a afacerilor (atât pe piața internă, cât și pe cea de export), 54% dintre respondenți prevăd o evoluție pozitivă pentru anul următor și 61,4% preconizează creșterea veniturilor.

România continuă să obțină un scor slab la infrastructură (58%), birocrație (72%) și transparență și consecvență în aplicarea politicilor (76%), rămânând în această privință necompetitivă în perspectiva investitorilor. Mediul legislativ este considerat de majoritatea respondenților a fi mai puțin previzibil (64,9%).

De asemenea, atractivitatea pieței din România rămâne scăzută în percepția investitorilor, cu un scor mai mic decât edițiile precedente (29,9 % față de 47,5 % în martie 2022).

Pentru a spori încrederea investitorilor sunt necesare măsuri din partea autorităților ce vizează stabilitatea, predictibilitatea, transparența și claritatea cadrului legislativ, timpul extins pentru implementarea noilor măsuri sau instrumente de către companii, soluții viabile și sustenabile pentru criza energiei care să susțină toți actorii și să reducă presiunea costurilor, stabilitatea mediului fiscal, dar și reducerea birocrației și stimularea digitalizării.

Având în vedere complexitatea provocărilor contextului macroeconomic, România trebuie să implementeze direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și socială pe termen lung, măsuri ce au fost conturate de mediul de afaceri împreună cu autorități sub umbrela proiectului Va Urma. FIC rămâne un partener pentru autoritățile din România pentru a contura o strategie durabilă, astfel încât să identificăm împreună cele mai eficiente măsuri de redresare economică și stimulare a investițiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *