Intrarea în război împotriva Iranului promitea să schimbe Orientul Mijlociu prin slăbirea unui regim promiscuu și zădărnicirea ambițiilor sale nucleare. Pentru cei mai optimiști susținători ai săi, războiul ar schimba și lumea prin intimidarea unei Chine în ascensiune. Ar arăta cum controlul Americii asupra fluxului de petrol lasă China vulnerabilă. Și ar spori descurajarea prin contrastarea supremației militare a Americii cu reticența sau incapacitatea Chinei de a-și salva statele din cercul său de influență, scrie The Economist.

La o lună de la pornirea războiului, această logică pare încă greșită și arogantă. Cu siguranță, așa arată din Beijing. The Economist a vorbit cu diplomați, consilieri, cercetători, experți și oficiali actuali și foști din China. Aproape toți văd războiul ca pe o gravă eroare americană. China a stat deoparte, spun ei, deoarece liderii săi înțeleg maxima atribuită lui Napoleon Bonaparte, rostită se presupune că în timp ce dușmanii săi abandonau pozițiile înalte de la Austerlitz: „Nu-ți întrerupe niciodată inamicul când face o greșeală”.

Cum face Iranul profit din războiul lansat de Donald Trump

Războiul din Iran dăunează Chinei mai puțin decât rivalilor săi, dar mai mult decât recunoaște țara.

Mulți chinezi spun că războiul va accelera declinul Americii. Ei văd agresiunea americană ca o validare a concentrării președintelui Xi Jinping pe securitate în detrimentul creșterii economice. Și se așteaptă ca pacea, atunci când va veni, să creeze oportunități pe care China să le exploateze. Doar în fundal există anxietate – și indiciul unei posibile erori de calcul chineze.

În primul rând, opinia primordială de la Beijing este că America atacă Iranul pentru că simte că puterea sa scade. La fel ca Marea Britanie în secolul al XIX-lea, demonstrația sa formidabilă de forță militară contrastează cu lipsa sa de scop sau de reținere. Președintele Donald Trump a respins sfaturile experților. El a lansat amenințări sălbatice și, în timp ce acest lucru a fost publicat, era pe cale să se adreseze națiunii în mijlocul discuțiilor despre retragere. Lipsa sa de strategie a pregătit America pentru un eșec.

Experții chinezi speră că războiul va amplifica discuțiile despre declin. Reflecțiile domnului Trump despre o operațiune terestră sunt un semn al cât de ușor poate duce un pas prost gândit la următorul. Dacă Iranul intră în haos sau regimul rămâne la putere, America ar putea petrece ani de zile luptând împotriva focarelor din Orientul Mijlociu. Dacă Iranul caută arme nucleare, Unchiul Sam ar putea intra din nou în război.

Toate acestea ar distrage atenția Americii de la Asia de Est, unde, dacă China își face voia, secolul XXI va fi modelat. Acest război va îngrijora, de asemenea, țările care depind de America. Nu numai că aliatul lor a devenit mai puțin fiabil, dar plătește pentru obstinația sa în energie și materii prime scumpe. Prin urmare, vor deveni țările asiatice mai precaute în a ofensa China?

În al doilea rând, oficialii chinezi cred că războiul demonstrează înțelepciunea accentului pus de domnul Xi pe promovarea autosuficienței în tehnologie și mărfuri, chiar și atunci când aceste eforturi au venit în detrimentul creșterii economice (care rămâne încăpățânat și risipitor sub potențialul său). Domnul Xi s-a străduit să protejeze China de închiderea punctelor de blocare. El a creat o rezervă strategică de 1,3 miliarde de barili de țiței, suficientă pentru câteva luni. El a diversificat producția de energie către energie nucleară, solară și eoliană, menținând în același timp utilizarea cărbunelui extras pe plan intern. China este în mod caracteristic pragmatică, facilitând comerțul cu petrol al Iranului.

Domnul Xi a investit, de asemenea, în propriile puncte de restricție ca factor de descurajare împotriva Americii. Anul trecut, după ce dl Trump a escaladat tarifele, a amenințat că va restricționa aprovizionarea cu pământuri rare, vitale pentru electronică și tehnologia verde. Deși acest efect de levier se va diminua pe măsură ce America găsește surse alternative, dl Xi caută deja noi puncte de presiune, inclusiv molecule farmaceutice vitale, unele cipuri și logistică. El dorește ca China să domine noile tehnologii, cum ar fi calculul cuantic și robotica.

În cele din urmă, războiul va crea oportunități. Țările din Golf și Iranul vor licita contracte de reconstrucție lucrative. Multe țări îngrijorate de viitoarele embargouri din Strâmtoarea Hormuz vor dori să cumpere tehnologie verde chinezească, inclusiv echipamente de la producători de energie solară, eoliană și baterii – toți având supracapacitate. În timp ce America suflă cald și rece, interesul egoist cinic al Chinei este cel puțin de încredere.

China crede, de asemenea, că poate exploata America. Slăbit în Iran, s-ar putea să fie mai ușor de negociat cu dl Trump. La summitul său cu dl Xi de la Beijing, din mai, China speră să pună bazele unui acord care va limita utilizarea de către America a tarifelor și a controalelor la export și, eventual, va crea un cadru pentru investițiile chineze în America. În mod ideal, pentru China, dl Trump ar spune că America se opune independenței Taiwanului și susține unificarea pașnică – o schimbare de la ambiguitatea studiată a formulării inițiale a lui Henry Kissinger.

Totuși, optimismul Chinei este temperat de anxietate. Experții sunt surprinși de modul în care forțele armate americane folosesc inteligența artificială pentru a coordona operațiunile. Acesta este încă un motiv pentru a respinge ideea că domnul Xi este nerăbdător să invadeze Taiwanul. După cum a demonstrat Iranul, războiul este imprevizibil. Și dacă America este în declin, războiul va fi inutil. Alte îngrijorări sunt economice. Dacă războiul se prelungește, prejudiciul adus Chinei și exporturilor sale se va intensifica, chiar dacă alte țări au de suferit mai mult.

În ciuda analizei dure a Chinei, aceasta are un punct orb strategic. Gânditorii chinezi sunt prea reticenți în a lua în considerare un scenariu în care America acționează ca o putere necinstită, distrugând ordinea mondială pe care a creat-o. Deși Chinei îi place să se plângă de valorile occidentale, a prosperat sub reguli pe care America s-a străduit să le susțină.

O planetă instabilă ar fi inconfortabilă pentru China. Dezordinea globală ar submina creșterea sa alimentată de exporturi, o îngrijorare pentru un partid a cărui legitimitate se bazează pe prosperitate, ordine cu mână de fier și excepționalism chinez.

Acest scenariu ar putea însoți declinul Americii. Dar nu neapărat. Confruntată cu schimbările tehnologice și politice, America a demonstrat în repetate rânduri o capacitate remarcabilă de a se reinventa. Prin contrast, China este precaută, îmbătrânește și este legată de ideologia partidului. Până acum, ori de câte ori America nu oferă securitate globală, a fost reticentă să intervină.

China pune multă greutate pe presupunerea că America nu va reuși să prospere în mijlocul anarhiei pe care o creează. Există un viitor în care America îmbrățișează revoltele, iar China se închide în sine. Acest viitor ar putea aparține Americii.