Perturbarea fluxurilor energetice prin Strâmtoarea Ormuz accelerează două strategii de investiții. Țările dependente de importurile de petrol și gaze avansează mai rapid către surse regenerabile, electrificare și stocare, în timp ce exportatorii de hidrocarburi investesc pentru a-și proteja producția și pentru a crea rute alternative către piețele globale. Rezultatul ar putea fi o divizare structurală mai profundă între țările care încearcă să își reducă dependența de combustibilii fosili și cele care urmăresc să păstreze valoarea exporturilor de hidrocarburi.
Potrivit Energy Transition Outlook 2026, realizat de DNV, ponderea energiei non-fosile în mixul de energie primară al regiunilor importatoare a crescut cu 2,2 puncte procentuale în ultimii cinci ani, comparativ cu doar 0,7 puncte procentuale în regiunile exportatoare. China, India și Europa au avansat astfel către energia non-fosilă de peste trei ori mai rapid decât Orientul Mijlociu, America de Nord și Rusia.
Criza din Iran transformă securitatea energetică într-un motor al tranziției
Efectul imediat este dureros pentru economiile importatoare. Prețurile energiei sunt mai ridicate, guvernele se confruntă cu presiuni pentru a proteja consumatorii și companiile, iar industriile energointensive absorb un nou șoc de competitivitate. DNV estimează că prețurile energiei sunt cu aproximativ 25% peste nivelurile de dinaintea războiului din Iran, iar economiile importatoare se confruntă cu dificultăți economice mai puternice.
În același timp, șocul întărește argumentele pentru reducerea expunerii la combustibilii importați. Energia solară și eoliană, bateriile, rețelele și vehiculele electrice sunt tratate tot mai mult ca infrastructură pentru securitatea energetică, nu doar ca soluții climatice. Analiza DNV privind politicile energetice formulează direct această idee: energia eoliană și solară nu depinde de puncte maritime vulnerabile, precum Strâmtoarea Ormuz.
Analiza de sensibilitate realizată de DNV arată că, dacă conflictul din Orientul Mijlociu continuă până în 2030, iar prețurile petrolului și gazelor rămân moderat ridicate în această perioadă, cererea globală pentru cei doi combustibili ar fi cu 4-6% mai redusă cât timp conflictul persistă. Ulterior, cererea ar rămâne cu 2-5% sub prognoza principală a DNV, ceea ce sugerează că o parte din cererea distrusă de criză nu ar mai reveni.
Exportatorii consolidează reziliența sistemului bazat pe combustibili fosili
Exportatorii de hidrocarburi se confruntă cu o problemă diferită. Interesul lor imediat este să își protejeze producția, accesul la piețe și veniturile. Producătorii din afara zonei afectate pot crește producția pentru a compensa deficitul de ofertă, în timp ce exportatorii din Golf investesc în infrastructură logistică menită să reducă expunerea la Strâmtoarea Ormuz.
Perspectiva DNV pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord arată că Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite accelerează dezvoltarea rutelor care permit exporturilor de petrol să ocolească Strâmtoarea Ormuz. Emiratele Arabe Unite accelerează un al doilea oleoduct West-East către Fujairah, în timp ce Arabia Saudită dispune deja de sistemul de conducte East-West, care conectează zonele de producție cu Marea Roșie. Importatorii răspund prin reducerea cererii de combustibili fosili, iar exportatorii prin creșterea rezilienței aprovizionării.
Cele două strategii pot coexista pe termen scurt, dar indică direcții opuse. Economiile importatoare investesc capital în tehnologii care reduc nevoia de hidrocarburi tranzacționate internațional. Exportatorii investesc în infrastructură care le protejează capacitatea de a le comercializa. DNV estimează acum că Orientul Mijlociu va asigura aproximativ 40% din producția globală de petrol în 2050, față de 50% în perspectiva publicată în 2025.
Riscul mai mare pentru exportatori este pierderea influenței, nu doar a veniturilor
Pe termen scurt, importatorii suportă o mare parte din costuri prin prețuri mai ridicate, inflație, măsuri fiscale de sprijin și presiuni asupra industriei. Exportatorii pot beneficia de penurie și de o putere de negociere mai mare, atât timp cât reușesc să mențină fluxurile de petrol și gaze către piețe.
Pe termen mediu și lung, șocurile repetate de ofertă pot submina chiar sursa acestei influențe. Dacă Europa, China, India și alte piețe importatoare răspund prin electrificarea transportului, extinderea capacităților interne de energie regenerabilă și stocare și reducerea intensității consumului de petrol și gaze, cererea viitoare de combustibili fosili devine structural mai slabă. DNV descrie deja războiul din Iran drept un factor care produce o distrugere permanentă a unei părți din cerere și estimează declinul pe termen lung al consumului de petrol, în pofida șocului actual.
Expunerea strategică depășește regiunea Golfului. Iranul, Statele Unite, Rusia și Venezuela diferă profund ca poziție pe piață și circumstanțe politice, dar toate depind, în grade diferite, de valoarea economică a exporturilor de hidrocarburi. O lume în care țările importatoare au nevoie de mai puțin petrol și gaze din exterior înseamnă nu doar venituri potențiale mai reduse, ci și diminuarea influenței geopolitice asociate controlului asupra acestor resurse.
Criza din Iran ar putea, prin urmare, să accelereze investițiile de ambele părți ale tranziției. Importatorii investesc pentru a reduce insecuritatea asociată combustibililor fosili. Exportatorii investesc pentru a-și proteja accesul la piețele de hidrocarburi. Prima strategie reduce dependența viitoare; cea de-a doua protejează un model de afaceri existent. Dacă prognoza DNV se confirmă, diferența dintre cele două direcții va continua să crească.
