Craiova a avut, la mijlocul lunii decembrie 2025, un moment rar de vizibilitate științifică internațională: două conferințe cu tradiție în zona tranziției energetice – ICH2P (International Conference on Hydrogen Production) și IEEES (International Symposium on Exergy, Energy and Environment) – au adus laolaltă comunități de cercetare care, de regulă, se întâlnesc în marile centre universitare ale lumii. Pentru cinci zile (14–18 decembrie), orașul a devenit un loc de întâlnire între agenda globală a hidrogenului și ambițiile locale de a conta în cercetarea aplicată.
Organizate de ICMET Craiova și Universitatea din Craiova, evenimentele au reunit 82 de speakeri, dintre care 46 internaționali, și peste 180 de participanți. Cifra care spune cel mai mult despre „greutatea” academică a reuniunii este, însă, alta: 132 de lucrări de cercetare acceptate, cu o componentă internațională consistentă (42 de lucrări cu afiliere din afara României). Într-o zonă tehnologică în care progresul se măsoară prin colaborări și validare între comunități, astfel de indicatori contează mai mult decât orice discurs festiv.
Dincolo de statistici, semnalul principal al ediției 2025 este că hidrogenul rămâne o temă care își caută rapid maturizarea – nu doar ca vector energetic, ci ca infrastructură industrială și ca set de tehnologii care trebuie să devină mai eficiente, mai ieftine și mai ușor de integrat în sistemele energetice. Asta explică și suprapunerea firească dintre ICH2P și IEEES: hidrogenul se discută tot mai mult împreună cu exergia, eficiența, pierderile, amprenta de mediu și costurile reale ale conversiilor energetice. Cu alte cuvinte, nu mai e suficient „să produci H₂”; devine esențial cum îl produci, cu ce randament și cu ce consecințe.
În această logică, declarațiile inițiatorului conferințelor, Dr. Ibrahim Dincer (Ontario Tech University), au funcționat ca un rezumat al presiunii istorice pe care o resimte sectorul: tranziția energetică împinge hidrogenul din zona de promisiune în zona de „pas critic” către decarbonizare. Este o formulă intensă, dar realistă: fără un ecosistem tehnologic robust (producție, stocare, transport, utilizare), hidrogenul rămâne o piesă frumoasă, dar decorativă, în puzzle-ul energetic.
Pentru Craiova și pentru România, miza unor astfel de conferințe e dublă. Pe de o parte, e vorba de validare și conectare: cercetători din 21 de țări au venit cu rezultate evaluate și discutate într-un cadru formal, iar lucrările urmează să fie publicate într-un volum cu ISBN, cu posibilitatea extinderii în reviste internaționale de profil. Pe de altă parte, e vorba de capabilitatea locală de a organiza și susține un eveniment de calibru – un semn că instituțiile academice de aici pot fi gazde credibile, nu doar participante periferice.
Rămâne întrebarea importantă, inevitabilă: cum se traduce această vizibilitate în proiecte, finanțări, laboratoare și parteneriate industriale? Dacă ediția 2025 a reușit să pună Craiova pe hartă, următorul pas – mai dificil – este să transforme această prezență într-un fir continuu de inițiative. În hidrogen, „momentul” nu e suficient. Contează continuitatea.