Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare și Încercări pentru Electrotehnică – ICMET Craiova, alături de Universitatea din Craiova, organizează în perioada 14–18 decembrie 2025 două evenimente științifice majore: Conferința Internațională privind Producția de Hidrogen – ICH2P 2025 și Simpozionul Internațional de Exergie, Energie și Mediu – IEEES 2025, ambele ajunse la a 16-a ediție.
Cele două manifestări reunesc comunități academice și profesionale internaționale, cu obiectivul de a prezenta cele mai noi cercetări și aplicații tehnologice în domeniile energiei bazate pe hidrogen, al exergiei și al sustenabilității mediului. Organizarea lor comună subliniază legăturile strânse dintre cele două domenii și accentuează importanța colaborării interdisciplinare.
ICH2P 2025 este dedicată cercetării și tehnologiilor pentru producerea hidrogenului prin metode diverse – termice, chimice, biologice – și pentru utilizarea sa în sisteme moderne, inclusiv în pilele de combustie. IEEES 2025 s-a consolidat de-a lungul anilor ca un reper în schimbul de idei privind eficiența energetică, optimizarea resurselor și impactul asupra mediului, atrăgând participanți din întreaga lume.
Lucrările de cercetare pot fi depuse până la 30 septembrie 2025, prin intermediul paginii oficiale a evenimentelor.
Evaluarea va fi realizată de un comitet consultativ internațional format din 29 de experți din Turcia, SUA, Marea Britanie, Canada, Franța, Danemarca, Finlanda și alte state, precum și de un comitet științific alcătuit din 39 de cercetători și profesori din România. Rezultatele selecției vor fi comunicate la 10 octombrie, iar lucrările acceptate vor fi incluse într-o carte de rezumate cu ISBN. Cele mai valoroase contribuții vor fi propuse spre publicare extinsă în reviste internaționale de prestigiu, între care International Journal of Hydrogen Energy, International Journal of Exergy și Energy Storage.
De-a lungul timpului, conferințele ICH2P și IEEES au fost găzduite în țări precum Australia, Canada, China, Franța, Italia, Japonia sau Emiratele Arabe Unite. Alegerea Craiovei pentru ediția 2025 marchează o recunoaștere a rolului tot mai important pe care mediul academic românesc îl joacă în domenii de frontieră pentru tranziția energetică europeană, precum dezvoltarea hidrogenului și soluțiile pentru decarbonizare.
