Acasă » Uncategorized @ro » CE Oltenia va închide un sfert din capacitatea instalată de producție

CE Oltenia va închide un sfert din capacitatea instalată de producție

19 martie 2015
Uncategorized @ro
energynomics

Managerul general al Complexului Energetic Oltenia (CE Oltenia), Laurenţiu Ciurel, a anunţat că societatea din Târgu Jiu va renunţa la 25% din capacitatea de producție în baza planului de restructurare solicitat de FMI, care se va întoarce în România pe 29 aprilie. Planul a fost trimis marți către instituția internațională.

Acțiunea presupune închiderea a două grupuri energetice de la Termocentrala Turceni, două grupuri de la Brăila, dar şi exploatările de la Seciuri şi Peşteana Sud. Ciurel a vorbit şi de reducerile de personal pe care le va face.

În plus, “reducem activităţile în alte cariere şi reducerea de personal cu 3.000 de salariaţi, 2.100 dintre ei cu plăţi compensatorii, cu venit de însoţire, şi 1.090 prin redistribuire. În felul acesta credem că ajungem la 48 de lei/tona de cărbune (cost de producție – n.r.) până la sfârşitul anului, ceea ce ar fi una din ţintele asumate cu Fondul Monetar. Am avea o speranţă de perpetuare a activităţii”, a declarat Laurențiu Ciurel în presa gorjeană, care nu a pierdut ocazia să precizeze că presiunea pusă pe cărbune face loc în piață producătorilor nucleari și hidro.

CE Oltenia deja a transmis Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj o notificare prin care anunţă concedierea colectivă, din 1 iunie 2015, a 2.133 de angajaţi. Potrivit directorului AJOFM Gorj, ar fi vorba de 1.620 de muncitori, 233 de angajaţi TESA, 56 de angajați operativ şi 224 de conducători formaţie de lucru, scrie Agerpres.

70 de mineri s-au baricadat în subteran la Tehomir

Planul de restructurare nu putea rămâne fără ecou în rândul reprezentanților angajaților. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate „Univers”, membră a confederaţiei Blocul Naţional Sindical (BNS), și-a exprimat solidaritatea faţă de sindicatele din CE Oltenia şi de angajații care au intrat în greva foamei, scrie Bursa. Doar la Tehomir sunt 70 de angajați în subteran. Oamenii cer mărirea numărului de salarii compensatorii ce le vor fi acordate de la două la șase.

„Nu suntem adepţii violenţei de niciun fel, iar măsura extremă, greva foamei, la care au recurs colegii noştri, periclitându-şi sănătatea şi viaţa, demonstrează gravitatea situaţiei create de lipsa unui Contract Colectiv de Muncă aplicabil pentru toţi salariaţii companiei”, precizează sindicaliştii de la „Univers”.

Conducerii combinatului i se cere „încetarea presiunii asupra sindicatelor şi membrilor acestora care nu au semnat Acordul colectiv de muncă”, propunând în schimb continuarea negocierilor și schimbarea conducerii companiei, criticată ca fiind ineficientă și rău-voitoare.

Pe lângă realizarea concedierilor și restructurărilor organizaționale, conducerea CE Oltenia s-ar putea vedea nevoită să recupereze și primele acordate la finalul anului trecut celor 19.000 de angajați. Fiecare primise 950 de lei. Curtea de Conturi a găsit că în Contractul Colectiv de Muncă primele erau condiţionate de realizarea obiectivelor de performanţă, altfel primele sunt ilegale.

Totuși, Laurenţiu Ciurel susține că nu se va ajunge în situaţia să le ia salariaților primele înapoi.

“Mă pune Curtea de Conturi să iau primele care le-am dat anul trecut, că le-am dat ilegal. Că nu s-au făcut contracte de performanţă, primele pe care le-am dat la sfârşitul anului să le iau înapoi. Ne judecăm cu ei, am câştigat toate procesele, îl câştigăm şi pe acesta. Trebuia să facem întâi pachetul de performanţă şi după aia să dau prime. Dar mai este o clauză în contract care spune că tot ce rămâne necheltuit din salarii se poate distribui la oameni. A fost prima dată 700, după acea 950 de lei de fiecare salariat. Conform Curţii de Conturi trebuie să iau banii de la oameni, ei (n.r. – protestatarii) nu ştiu chestiile astea”, a declarat Laurenţiu Ciurel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *