Isărescu: preţul barilului şi sancţiunile impuse Rusiei coboară inflaţia sub aşteptări
Rata anuală a inflației se va plasa sub nivelul minim al intervalului de variație, de 1,5%, până la finalul lunii…
Rata anuală a inflației se va plasa sub nivelul minim al intervalului de variație, de 1,5%, până la finalul lunii…
energynomics.ro şi WU Executive Academy oferă managerilor posibilitatea de a câştiga o bursă parțială, în valoare de 75%, la WU…
###author### Chestiunea renegocierii liberalizării preţului la gaze naturale, discutată cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene de către oficialităţile…
Eficientizarea operaţiunilor KMG International în România în cuantum de 30 milioane de dolari în acest an nu presupune concedieri, a…
Guvernul, FMI și Comisia Europeană (CE) continuă luni discuțiile pe marginea subiectelor energetice după ce sâmbătă negocierile s-au soldat fără…
Datoria companiilor din domeniul energiei se ridică în prezent la 800 miliarde de dolari, în condiţiile în care se situa…
Guvernul grec sprijină construcţia gazoductului TAP, dar cu toate acestea crede că profitul obţinut de Grecia de pe urma tranzitului…
Cristian Tudorescu (EconomicZoom.ro) Barilul de petrol brut (crude oil) s-a ieftinit în ultimele 6 luni cu mai mult de 50%,…
ENTSO-E (European Network of Transmission System Operators for Electricity) a elaborat în 2014 o serie de scenarii, variind de la…
KMG International (fostul Rompetrol Group), parte a companiei naționale de petrol și gaze din Kazakhstan (KazMunayGaz), vrea să crească eficiența…
Rusia ar putea înregistra pierderi de 160 miliarde de dolari pe parcursul ultimului an, din cuza preţului mai mic al…
În urma lansării de către Dumitru Chisăliță a campaniei “Prețuri Corecte la Gaze”, energynomics.ro a solicitat explicații din partea Autorităţii Naţionale de…
Vantage Driller Roco, companie americană de foraje petroliere înființată în 2007, a transferat o platformă de foraj marin din portofoliul…
Scăderea preţului a adus cu sine vremuri grele pentru companiile petroliere. Prețurile brute au scăzut cu 60% din iunie anul…
Transgaz a rupt contractul cu Cala S.A. Târgu-Mureş pentru construcţia gazoductului Giurgiu-Ruse, pentru că firma mureşeană nu a reuşit să…
Romgaz a încheiat două acte adiționale cu Electrocentrale București (Elcen București) la contractul dintre cele două prin care va furniza…
###author### Acţionarul majoritar al fostei rafinării Rafo Oneşti, Petrochemical Holding, speră să obţină aproximativ 10 milioane de euro din vânzarea…
Profitul net al Gazprom s-a redus cu 35% an la an, și cu 60% trimestru la trimestru într-un context economic…
###author### Grupul MOL a ajuns la o rețea locală de 200 de stații de carburanți în România după finalizarea procesului…
Sindicatul United Steelworkers (USW), care reprezintă angajaţii a peste 200 de rafinării, terminale petroliere şi fabrici producătoare de conducte şi…
Profitul global al Chevron a ajuns la 19,2 miliarde de dolari în 2014, cu 10,3% mai mic față de anul…
Liberalizarea prețurilor la gaze pentru clienții non-casnici le permite acestora ca după 1 ianuarie 2015 să negocieze tarife mai mici…
###author### Toate companiile cu miză în distribuția de energie și gaze în regim reglementat vor chema în instanță ANRE pentru…