Sari la conținut
Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » Deloitte: România aplică taxe petroliere peste media europeană

Deloitte: România aplică taxe petroliere peste media europeană

    19 februarie 2015
    Explorare și producție
    Gabriel Avăcăriței

    România aplică redevenţe şi impozite în domeniul petrolier care cumulate depăşesc media europeană, arată un studiu realizat de Deloitte, executat la cererea Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze.

    Federaţia arată că Deloitte a analizat nivelul efectiv al redevenţelor şi impozitelor similare, calculate ca procentaj din veniturile obţinute în cadrul activităţilor de explorare şi producţie ţiţei şi gaze naturale în Europa, conform Bursa.

    Astfel, România are o cotă de aproximativ 13,9%, în timp ce media europeană este de doar 12,2%, conform sursei citate, care precizează că, dacă din această medie europeană este exclus zăcământul de gaze Groningen (cel mai mare din Europa şi al 10-lea din lume), această medie scade la 9,6%.

    Pentru calcularea cotei medii pentru acest sector din ţara noastră, au fost luate în considerare, pe lângă redevenţele petroliere, impozitul pe construcţii, impozitul pe ţiţei din producţia internă, impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale şi impozitul din exploatarea resurselor naturale, altele decât gazele naturale, notează comunicatul.

    Studiul arată, de asemenea, corelarea productivităţii pe sondă cu cota efectivă impozitată. Astfel, în ţările cu o productivitate mică nivelul redevenţelor şi a impozitelor similare este mai redus decât în ţările cu productivitate mare.

    Cu o producţie de mai puţin de 40 barili echivalent petrol (bep)/sondă/zi, România se încadrează între ţările cu productivitate scăzută pe sondă, alături de ţări precum Polonia, Franţa, Bulgaria, Lituania sau Turcia. Cota medie efectivă de impozitare specială pentru aceste ţări este de 6,9% versus 13,9% în România, concluzionează Delotte.

    Autor: Gabriel Avăcăriței

    Gabriel Avăcăriței este jurnalist și comunicator cu peste un deceniu de experiență în sectorul energetic din România. Din 2013, este redactor-șef al Energynomics, cea mai importantă platformă de comunicare B2B pentru industria energetică la nivel național. Gabriel moderează toate conferințele și dezbaterile Energynomics, aducând claritate și profunzime discuțiilor dintre factorii de decizie politică, liderii de afaceri și inovatori. Sub coordonarea sa, Energynomics a evoluat în cel mai cuprinzător proiect editorial din domeniul energetic din România, combinând un site de știri, o revistă trimestrială și un portofoliu larg de evenimente din industrie care informează și conectează comunitatea energetică.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *