Cerința UE de diminuare a contractelor pe termen lung a făcut Rusia câştigătoare de pe urma prețurilor spot mari la gaz
Cerinţele Uniunii Europene către Rusia de a scădea numărul de contracte de gaze naturale încheiate pe termen lung şi de…
Cerinţele Uniunii Europene către Rusia de a scădea numărul de contracte de gaze naturale încheiate pe termen lung şi de…
Depășirea pragului de 100 de dolari pe baril de către cotația Brent este aproape o certitudine, iar în prezent tot…
Preţurile gazelor naturale în Europa au continuat să scadă miercuri, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că sprijină…
O reîntoarcere la piaţa reglementată de energie şi gaze este foarte complicată şi periculoasă, pentru că ar însemna anularea contractelor…
Gazele naturale, uleiul comestibil, cartofii şi combustibilii s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în timp ce, comparativ cu…
Criza energetică actuală se profilează a fi mult mai nocivă pentru economie decât pandemia şi măsurile restrictive aferente acestora, susţine…
Uniunea Europeană a importat 57,5% din energia pe care a consumat-o în anul 2020, în scădere cu aproape trei puncte…
Preşedintele Senatului, liberalul Florin Cîţu, a declarat marţi că plafonarea preţurilor va duce imediat la penurie, menţionând că niciun producător…
Exporturile de gaze naturale ruseşti spre Germania via conducta Nord Stream 1 au rămas în 2021 la nivelul record înregistrat…
Președintele Joe Biden și cancelarul german Olaf Scholz au avut luni, la Casa Albă, un schimb incomod de replici, în…
Analistul economic Cristian Păun susține necesitatea reducerii accizelor la motorină, conform unei poziții pe pagina de socializare. ”Nu trece săptămână…
Pentru mulți consumatori casnici plafonarea nu are nici un efect în momentul de față – conform unui studiu al Asociației…
Germania vrea să accelereze construcţia de terminale de gaz natural lichefiat (GNL), care să-i permită importul de GNL pe mare…
Preţurile ridicate ale gazelor naturale nu se reflectă în rezultatele OMV Petrom, din cauza impozitării extrem de ridicate – în…
Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe al României, a vorbit, într-un interviu CNN, despre criza gazelor naturale din Republica Moldova din…
OMV Petrom se aşteaptă la o scădere a preţurilor la gaze şi electricitate începând cu vara următoare, însă nu la…
Să acuzi piața și liberalizarea de situația actuală din energie și gaze trădează o lipsă acută de logică și educație…
Comisia Europeană a luat miercuri în dezbatere propunerea de clasificare a energiei nucleare şi a gazelor ca surse verzi de…
Europa a rămas luna trecută principala destinaţie pentru livrările de gaze naturale lichefiate (LNG) din SUA, potrivit datelor Refinitiv, depăşind…
Deşi petrolul (34,5%) şi gazele naturale (23,7%) încă erau în 2020 cea mai importantă sursă de energie în mixul energetic…
Cererea de gaze în Europa ar urma să scadă anul acesta, deoarece preţurile ridicate fac cărbunele mai competitiv pentru producerea…
Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) a avut o medie de…
Un proiect de extindere a instalaţiei subterane de stocare a gazelor naturale de la Chiren, nord-vestul Bulgariei, va fi finanţat…